Sari la conținut

14 răniți într-un grav accident în apropierea Bucureștiului. Care este starea victimelor

Grav accident în apropierea Bucureștiului, după ce un microbuz și o autoutilitară s-au ciocnit. Bilanțul răniților este impresionant!

Un număr de 14 persoane au fost transportate la mai multe spitale de urgenţă, în urma unui accident între un microbuz şi o autoutilitară care a avut loc, luni dimineaţa, în satul Şindriliţa din comuna Găneasa, potrivit ISU B-IF.

Conform sursei citate, la faţa locului au intervenit trei ambulanţe SMURD, o autospecială de terapie intensivă SMURD, o autospecială de stingere, una pentru descarcerare şi autospeciala pentru transport personal şi victime multiple.

“Echipajele medicale de la faţa locului au acordat îngrijiri medicale persoanelor care necesitau acest lucru, 14 persoane fiind transportate la spitalele de urgenţă. O singură persoană a fost încarcerată, extrasă în viaţă şi predată echipajelor medicale”, au informat reprezentanţii ISU B-IF.

Potrivit Infotrafic, accidentul de pe DN2 Bucureşti – Urziceni s-a produs pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare, traficul în zonă fiind îngreunat.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel