Varicele sau venele varicoase sunt vene largi, proeminente, palpabile și vizibile la suprafața pielii, localizate la nivelul coapsei și al gambei. Datele statistice arată că 30% din populația adultă și peste 60% dintre femeile din România se confruntă în prezent cu neplăcerile create de varice.
Mai mult, femeile sunt de patru ori mai predispuse la a dezvolta boala varicoasă față de bărbați.
Principalele cauze sunt:
- funcționarea deficitară a valvelor de pe traiectul venelor piciorului,
- suprasolicitarea gambelor prin statul îndelungat în picioare,
- sedentarismul,
- supraponderalitate și obezitatea,
- garviditatea,
- istoricul familial,
- anumite traumatisme sau răni la nivelul picioarelor,
- coagularea sângelui în venele -(tromboza venoasă),
- hipertensiunea arteriala,
- ridicarea unor greutăți,
- vârsta înaintată,
- slăbirea structurii peretelui venos
Cum se tratează boala varicoasa?
Venele varicoase sunt un semn al insuficientei venoase a membrului inferior. Tratamentul va fi stabilit de medic care va ține cont de mărimea venelor și localizarea acestora dar și de alte boli pe care le are pacientul și poate să fie medicamentos, conservator sau chirurgical. Astfel, de real ajutor sunt ciorapii elastici pe care îi poți achiziționa din farmacii, rolul lor fiind acela de a preveni edemul piciorului. În plus, aceștia contribuie la diminuarea riscului de apariția a unor complicații.
Exisă și un tratament care presupune injectarea unor substanțe sclerozante în vene, dar durata tratamentului și recomandare acestuia este stabilit numai de medic.
Totodată există la ora actuală și un tratament al varicelor cu laser endovenos care are beneficiul de a închide și izola termic venea cu probleme, astfel fiind rezolvată și cauza varicelor. Acestă tehnică se realizează sub anestezie locală, timpul de spitalizare al pacientul fiind de numai câteva ore, ulterior recuperarea fiind mult mai ușoară.
De asemenea, în cazurile mai complicate este posibil să se apeleze la chirurgia clasică ca metodă terapeutică. Operaţia clasică se recomandă atunci când varicele sunt foarte mari. Dar mai ales când au dus la apariția unor tulburări trofice importante cu ulcere ce trenează de ani de zile.
Trei soluții de ajutor:
- Fructele de păducel, afinele, coacăzele sunt bogate în antocianide şi proantocianide, flavonoide recunoscute pentru efectul lor pozitiv asupra sistemului cardiovascular. Sunt studii care arată că un consum regulat duce la ameliorarea varicelor.
- Unguent din castan sălbatic. Acesta având o acțiune tonic venoasă, antiinflamatoare şi vasoconstrictoare poate fi utilizat cu succes în cazul varicelor.
- Ghimbirul și ananasul deoarece au în compoziție o substanță numită bromelaină, cu rol antiinflamator ajută la dizolvarea fibrinei. Adică a proteinei care duce la depunerile de grăsime pe vasele de sânge.