Operatorii privaţi care vor trata pacienţii cu afecţiuni grave, dar care nu au putut beneficia de tratament în sistemul de stat vor primi decontarea costurilor din bugetul Ministerului Sănătăţii, potrivit unei reglementări aprobate de Guvern la propunerea ministerului de resort.
Este vorba despre operaţii cardiace, de neurochirurgie sau din sfera oncologiei, pentru care, până acum, bolnavii erau trimişi în străinătate printr-un ordin al ministrului Sănătăţii.
Până acum, pacienţii care nu puteau fi trataţi în România puteau merge doar în străinătate, lucru criticat de mai mulţi operatori privaţi din piaţa locală, care spuneau că pot trata în ţară pacienţii cu costuri mai mici.
„Criteriile de selectare a furnizorului de servicii medicale pentru pacienţii care nu pot fi trataţi în sistemul public de sănătate vor fi aceleaşi pentru furnizorii din străinătate şi din ţară. Pacienţilor cu afecţiuni extrem de grave care au nevoie de tratamente pe care nu le putem asigura în sistemul public de sănătate, trebuie să le acordam şansa de a se putea trata şi în România, nu doar în străinătate, dacă acest lucru este posibil”, a spus Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, potrivit unui comunicat de presă.
Pacienţii din România au două variante: fie plătesc în clinicile particulare, fie depun un dosar la Direcţia de Sănătate Publică şi solicită decontarea prin ordinul 50 al Ministerului Sănătăţii.
În dosarul medical trebuie depuse, după caz, una sau mai multe oferte de preţ de la clinicile din afară care pot trata bolnavul.
Odată ce Ordonanţa de Urgenţă va intra în vigoare, aici pot fi ataşate şi oferte de la spitalele particulare din România. Ca şi până acum, va fi aleasa unitatea sanitară cu preţul cel mai mic.
Asta pentru că statul a decis să finateze intervenţiile în privat, dacă nu pot fi făcute în sistemul public. În preţ vor fi incluse operaţia, îngrijirea post-operatorie şi cazarea.
O altă reglementare din domeniul sănătăţii propusă de ministerul de resort prevede prelungirea cu un an (de la doi ani la trei) a excepţiei de la plata taxei clawback pentru producătorii care pun pe piaţa românească medicamente derivate din sânge sau plasmă umană, cum este imunoglobulina, un medicament folosit pentru pacienţii cu afecţiuni autoimune. Măsura de excepţie de la plată a taxei clawback pentru acest medicament a fost luată anul trecut în urma presiunii producătorilor care nu au mai adus pe piaţa locală medicamentele necesare pentru circa 7.000 de pacienţi în 2018, ceea ce a dus la o criză a imunoglobulinei, medicament care nu are alternativă terapeutică.