Sari la conținut

Nu neglija răgușeala. Poate ascunde boli grave

Răgușeala și ce trebuie să știm. Disfonia sau răgușeala așa cum e numită popular este un simptom pe care nu trebuie să-l ignori. Această schimbare a vocii poate să ascundă afecțiuni grave.

Răgușeala este întâlnită la copii dar și la adulți. De cele mai multe ori este provocată de o răceală puternică. Sau de infecții așa cum sunt laringitele sau faringitele. Dar și fumul de țigară sau alți factori de mediu toxici o pot provoca.

Medicii susțin însă că acest simptom poate să ascundă boli grave precum boala de reflux gastroesofagian, cancer laringian, sindromul Sjogren. De aceea este indicat să mergi la medic mai ales dacă într-o săptămână ea nu trece. Acesta, în urma unor investigații amănunțite poate stabili diagnosticul de certitudine și poate prescrie un tratament care să aducă vindecarea.

Reține! Când disfonia este un simptom al unor afecțiuni ale aparatului respirator, pacientul prezintă și manifestări precum: ușoară jenă în gât, senzație de lipsă de aer, tuse seacă, iritativă. De cele mai multe ori medicul va recomanda antiinflamatoare și repaus vocal.

Iată care sunt cauzele răgușelii:

  • Poluare,
  • Fumat,
  • Laringite,
  • Infecții virale, bacteriene,
  • Afecțiuni neurologice,
  • Afecțiuni ale glandei tiroide,
  • Existența unor tumori ale corzilor vocale.

Răgușeala poate ascunde afecțiuni precum sunt:

  • De cele mai multe ori, răgușeala este o urmare naturală a inflamației laringelui, care se numește în temeni medicali laringită. Boala debutează ca urmare a unei infecții virale precum gripa sau o răceală mai serioasă cu anumite complicații. Totodată, există o multitudine de alte cauze posibile ale inflamației, precum infecțiile bacteriene, alergiile, bronșita, sau inhalarea unor substanțe chimice care irită corzile vocale din laringe.
  • Cancerul laringian. Cancerul laringian este cel mai întâlnit tip de cancer localizat în sfera ORL și constă în apariția la nivelul laringelui a unei formațiuni tumorale. Acest tip de cancer este frecvent întâlnit la grupa de vârsta cuprinsă între 55 și 70 de ani, de regulă pacientul fiind fumător sau fost fumător. Unul dintre primele simptome ale acestui tip de cancer este răgușeala. Apoi urmează scăderea bruscă în greutate.
  • Polipi localizați pe corzile vocale. Răgușeala poate să fie provocată și de existența unor polipi pe corzile vocale. Vestea bună este că aceștia nu sunt canceroși și fiind fomațiuni mici se pot extirpa cu ajutorul endoscopului.
  • Hipotiroidia se poate manifesta și prin răgușeala. Practic, deficitul de hormoni tiroidieni care caracterizează hipotiroidia au ca simptom și răgușeală.
  • Boala de reflux gastroesofagian. Sucul gastric irita coardele vocale, de aceea boala de reflux gastroesofagian poate avea ca simptom răgușeala, care apare de cele mai multe ori dimineața, după ce bolnavul a stat la orizontală în timpul nopții iar sucul gastric a ajung în regiunea laringiană.
  • Sindromul Sjögren (SS) este o boală cronică în care sistemul imunitar al organismului atacă în mod greșit glandele care produc umiditate la nivelul ochilor, gurii și a altor părţi ale corpului. Printre simptome se regăsesc: ochi și gură uscată, uneori fiind prezentă și răgușeala. Sindromul Sjögren poate afecta unul sau mai multe organe, inclusiv pielea, plămânii, inimă sau rinichii.

În ce constă tratamentul:

Tratamentul disfoniei poate să fie medicamentos sau chirurgical în funcție de etiologie. Pacientului i se va recomanda și repaus vocal pentru câteva zile.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel