Regina Elisabeta a II-a este cel mai longeviv monarh în viață din lume, iar în istoria Marii Britanii are cea mai lungă domnie, depășind-o pe regina Victoria la 9 septembrie 2015.
Regina Elisabeta a II-a a domnit mai mult decât cei patru precursori ai ei la un loc (Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea).
Regina Elisabeta a II-a este constantă în preferințele culinare, deși sunt foarte puține persoane care îi cunosc cu adevărat pasiunile gastronomice. Oare și acest stil de viață a ajutat-o să-și mențină sănătatea și vigoarea, atâția ani?
Se pare că regina s-a ferit mereu să spună ce feluri de mâncare preferă, ca să nu ajungă în situația de a fi servită mereu la fel. Așadar, a mizat pe diversitate și calitate.
Nu a dorit ca la evenimentele la care participă să existe monotonie culinară, doar fiindcă i-au fost aflate preferințele culinare.
Afirmația îi aparține lui Gordon Rayner, fost corespondent al The Telegraph, cel care, prin prisma meseriei sale, a petrecut mult timp în jurul familiei regale britanice.
„O persoană din staff-ul ei mi-a spus: ”Dacă ar spune care este mâncarea sa preferata , nu ar mai fi servită cu nimic altceva”, povesteste Gordon.”
Însă Regina nu s-a ascuns când a decis să interzică alimentele prea bogate în amidon, așadar carbohidrații de tipul cartofi, paste și orez nu și-au mai găsit locul în meniurile de la Buckingham.
Dar acolo există undă verde pentru carne slabă și vegetale, preferatele Reginei.
Darren McGrady, unul din foștii bucătari regali, a dezvăluit și care este desertul preferat al Reginei. Nu se poate abține de la tort de biscuiți cu ciocolată.
„Este singura prăjitură din care ea comandă o bucată în fiecare zi, până când se termină. Mănâncă o bucățică zilnic și știe și câte zile ține prăjitura, pe care dorește să i-o păstrezi. Reginei îi place atât de mult acest desert, încât, atunci când se deplasează prin regat, Chocolate Biscuit Cake o urmează peste tot, cu trenul!”, a spus Darren McGrady.
Tot din cercul angajaților de la Palat s-a aflat, acum câțiva ani, că Regina adoră vinul roșu sec, cu precădere cel românesc și că un pahar pe zi reprezintă una dintre micile sale plăceri regale.