Sari la conținut

Ce efect uimitor poate avea estrogenul asupra creierului

 

Începand de la pubertate, ovarele femeii încep să secrete estrogen în funcţie de fiecare ciclu menstrual. La mijlocul ciclului, nivelul de estrogen creşte brusc, determinând eliberarea unui ovul (ovulaţie). Apoi, nivelul scade la fel de repede. În restul lunii, nivelul de estrogen creşte şi scade gradual.

Estrogenul este, de obicei folosit în tratarea simptomelor menopauzei, însă oamenii de ştiinţă au descoperit că acest hormon este benefic şi creierului. Potrivit experţilor, estrogenul poate creşte numărul de conexiuni între celulele creierului, iar cantitatea de informaţii care circulă de la o celulă la alta poate creşte.

În ultimele 2 decenii s-au strâns tot mai multe dovezi că estrogenul este benefic pentru creier, în special pentru menţinerea şi recuperarea memoriei.

Un studiu inovator, aparţinând Barbarei Sherwin de la Universitatea McGill, a scos în evidenţă faptul că femeile ale căror ovare au fost extirpate, fiind astfel lipsite de rezervele de estrogen, au rezultate mai slabe la testele cognitive mai ales la cele de memorie. Cele cărora li s-a administrat ulterior estrogen şi-au recăpătat întreaga capacitate mintala. Noile cercetări arată, de asemenea, că estrogenul întinereşte centrele memoriei din creierul femeilor vârstnice. În cazul femeilor care au luat estrogen, scanarea creierului a dezvăluit structuri de activare în regiunile memoriei pe termen scurt, asemănătoare celor existente în creierul femeilor tinere.

În plus, cercetările făcute la Universitatea Columbia au descoperit că la femeile aflate la menopauză care folosesc înlocuitori de estrogen timp de zece ani, riscul de a dezvolta boala Alzheimer era cu o treime mai mic faţă de cele care nu au luat niciodată. Nicio femeie dintre cele care au luat înlocuitori de estrogen pe parcursul celor cinci ani cât a durat studiul nu a dezvoltat Alzheimer.
Cum actioneaza estrogenul?

Se ştie că estrogenul intensifică activitatea neurotransmiţătorilor, mai ales a acetilcolinei, implicată în memorie. Estrogenul stimulează, de asemenea, dezvoltarea dendritelor şi a sinapselor celulelor nervoase, îmbunătăţind canalele de comunicare. În plus, studiile recente arată că estrogenul este un antioxidant puternic care protejează celulele cerebrale împotriva distrugerii provocate de radicalii liberi. Studiile pe celule indică faptul că estrogenul reduce capacitatea toxinelor din celulele cerebrale, cum ar fi glutamatul şi proteina numită P-amilcid (găsită în creierul persoanelor afectată de Alzheimer) să genereze radicalii liberi distructivi.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel