Sari la conținut

Pepenele roșu și cireșele cele mai sănătoase fructe ale verii

Vara este anotimpul în care este ideal să ne îngrijim sănătatea prin asigurarea unei alimentații optime. Specialiștii spun că, de asemenea, vara este sezonul în care petrecem mult timp în aer liber și sunt expuși riscului de deshidratare.

În lipsa unei alimentații adecvate există și riscul pentru apariția unor deficiențe sau carențe de vitamine și minerale care sunt specifice acestui sezon. De aceea, este esențial să ai grijă la ce mănânci și cât mănânci. Nutriționiștii susțin că pepenele roșu și cireșele aduc o mulțime de beneficii și ar trebuie să le consumi cu regularitate.

Pepenele roșu este unul din fructele vedetă ale verii. El este adorat de cei mici dar și de adulți. Important de menționat este faptul că acesta este plin de nutrienți esențiali care aduc beneficii sănătății. Aceștia au peste 90% apă și sunt plini de electroliți, ceea ce îi face aliați de nădejde împotriva deshidratării. În plus, are foarte puține calorii, aproximativ 30 de calorii la 100 de grame de fruct. De aceea și sunt buni pentru doamnele care vor să slăbească sau să piardă kilograme.

Pepenele roșu este și o sursă excelentă de vitamine. Are vitamina A, care are o serie de proprietăți antioxidante și ajută la menținerea în stare optimă a vederii. De asemenea, are un rol important în păstrarea pielii sănătoase. Are și vitamina C care contribuie la dezvoltarea rezistenței împotriva infecțiilor și care luptă cu radicalii liberi. Conține și vitamina B6 care contribuie la buna funcționare a creierului și care ajută la producerea de anticorpi.

Un alt component important pe care îl găsim în pepenele roșu este licopenul. Acesta este un puternic antioxidant ce poate provoca reacții benefice pentru organism. Studiile de specialitate susțin că acesta este asociat cu menținerea sănătății inimii, cu reducerea rigidității arterelor și cu prevenirea unor tipuri de cancer.

Mineralele ca potasiu și magneziu care se găsesc în pepenele roșu mențin sănătatea cardiovasculară, funcționarea creierului. În plus, ajută la împiedicarea retenției de apă din corp. Magnzeiu este un mineral care participă la peste 200 de reacții biochimice în organismul uman. Mai exact, din funcțiile acestuia putem aminti de: asigură funcționarea normală a mușchilor și a nervilor, ajută la reglarea nivelului de glucoză din sânge.

Atenție! Nu fugi de sâmburii de pepene! Aceștia sunt o reală sursă de vitamine, minerale, acizi grași și aminoacizi benefici pentru sănătate.

Cireșele nu au colesterol dar au multe fibre

Cireșele sunt alte fructe ideale pentru menținerea sănătății și pe care ar trebui să le consumăm zilnic, vara. Ele conțin minerale, vitamine, nu au colesterol însă au multe fibre, sunt sărace în calorii. Fibrele asigură o digestie optimă, controlează zahărul în sânge, scad colesterolul. Ajută în lupta cu kilogramele.

Potasiul din cireșe are un rol esențial în funcționarea mușchilor, inimii, rinichilor. Cireșele conțin și fier, cupru, calciu, bor. Nu în ultimul rând cireșele conțin melatonină, un puternic antioxidant ce luptă cu radicalii liberi și cu stresul oxidativ. Melatonina ajută și la relaxarea sistemului nervos și combate insomnia. Cireșele sunt o sursă excelentă de vitamina C, vitamină esențială pentru menținerea imunității și funcționarea optimă a organismului.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel