Astăzi, în România dar și pe întreg globul asistăm la o pandemie de obezitate. Cauzele acestei afecțiuni sunt multiple, iar implicațiile ei asupra stării de sănătate a unui individ sunt serioase. Atunci când regimul alimentar, sportul sau medicația nu au efectul dorit și calitatea vieții pacientului este afectată, se ajunge la operație.
Din 1997 Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut obezitatea drept o afecțiune cronică progresivă. Datele statistice spun că în țara noastră peste 23% dintre românii cu vârsta de peste 18 ani au obezitate. Una dintre soluțiile la care se apelează pentru pacienții diagnosticați cu obezitate morbidă, care nu au reușit să slăbească o reprezintă chirurgia obezității sau bariatrică.
Atenție! Nu se ajunge direct la acest pas al intervenției medicale. Întâi, pacientul va urma dieta recomandată de medic, apoi va lua medicație, va renunța la stilul de viață sedentar. Atunci când toate acestea nu a niciun efect asupra lui, medicul va recurge la operație.
Trebuie menționat că există și o serie de metode endoscopice, așa cum este de exemplu, montarea unui balon gastric. Acesta nu va permite consumul unei cantități mari de alimente sau acoperirea unei suprafețe importante din tubul digestiv cu un burlan de plastic care se introduce prin gură. Apoi, alimentele vor trece prin acest burlan, dar nu vor intra în contact cu intestinul. În felul acesta are loc o limitare a absorbției alimentelor. Atât balonul, cât și burlanul se vor scoate în câteva luni, în funcție de evoluția pacientului.
Iată ce intervenții pot combate obezitatea:
- Inelul gastric de silicon. Este o metodă relativ ușoară. Inelul gastric se montează laparoscopic.
- Bypassul gastric. Mai exact, o metodă care înseamnă o împărțire a stomacului în două compartimente. Primul se află în continuarea esofagului, iar al doilea este separat. Cu alte cuvinte, alimentele vor ocupa prima porțiune, fără a trece în cealaltă parte a stomacului.
- Gastrectomie longitudinală sau gastric sleeve. Operația înseamnă secționarea stomacului. Se va scoate din organism porțiunea sa laterală, adică 80% din capacitatea rezervorului gastric.
- Diversie bileo‑pancreatică. Acesta este o intervenție care se poate realiza numai cu ajutorul chirurgiei clasice. Este o procedură chirurgicală mai complicată.