După diagnosticul de ulcer, vrei nu vrei, stilul tău de viață va suferi modificări esențiale. În primul rând, vei merge periodic la control la medicul specialist gastroenterolog, în al doilea rând vei lua medicamente. Dar și dieta ta va suferi modificări importante.
Practic, dieta este parte a tratamentului atunci când ai o afecțiune din sfera gastrointestinală. Este adevărat, nu te poți vindeca cu ajutorul dietei dacă ai ulcer, însă printr-un regim alimentar stric poți cel puțin să nu-ți agravezi crizele de ulcer. De asemenea, simptomele bolii devin mai puțin agresive în manifestări dacă mănânci numai ceea ce ai voie.
Iată ce nu ai voie să mânănci:
- carne grasă, carne tocată,
- pește afumat, pește marinat,
- prăjeli,
- alimente de tip fast-food,
- ouă prăjite,
- produse de patiserie,
- condimente, piper,
- ceapă, usturoi,
- conopidă, varză,broccoli, țelină, praz, mazăre, linte, ridichi, ciuperci,
- conserve,
- dulciuri, ciocolată,
- De asemenea, nu ai voie aditivii sintetici pentru că îți vei irita mucoasa stomacului.
- Stai departe de tot ceea ce înseamnă mezeluri și conserve din carne. Ele sunt agresive cu stomacul deja sensibil.
Aceste alimente nu fac decât să irite mucoasa stomacului și să apară balonarea sau crampele abdominale. O altă regulă importantă este aceea de a nu sări peste micul dejun, oricât de grăbită ești. Iar la prânz să mănânci ceva cald, iar seara nu foarte mult și nu mâncarea grea, care se digeră greu. Este bine să consumi fructe și legume care sunt preparate termic, adică prin fierbere, gătite, nu crude.
Iată ce alimente trebuie să consumi cu moderație:
- Alimentele prea dulci sau cele prea acre. Acestea trebuie consumat cu măsură, o dată pe săptămână, de exemplu, nu zilnic.
- Pâine integrală, cereale, fulgi de cereale deoarece dacă sunt consumate din abundență ele vor favoriza secrețiile acide în stomac.
- Cruditățile pentru că acestea cresc aciditatea gastrică și irită mucoasa stomacului.