Din cuprinsul articolului
Papa Francisc, vizită istorică în România, aflată sub genericul inițiat de Papa Ioan Paul al II-lea: ”Vin între voi, ca să mergem împreună!”
Papa Francisc își începe astăzi vizita istorică în România. Vizita Papei Francisc are caracter pastoral, ecumenic și de stat, totodată, în spiritul dialogului și îi urmează celei de pe 7 mai 1999, când Papa Ioan Paul al II-lea ajungea în România – eveniment de o deosebită însemnătate religioasă și istorică, fiind pentru prima dată de la Marea Schismă din 1054, când un papă a vizitat o ţară preponderent ortodoxă.
”Într-o zi, vorbind despre Biserica occidentală, mi s-a spus. Adică din orient provine lumina, iar din occident societatea consumului şi a bunăstării care a făcut atâta rău. În schimb, ortodocşii au păstrat frumuseţea lui Dumnezeu în centru. Avem atâta nevoie de aerul proaspăt al orientului şi de această lumină pe care o emană!”, spunea Papa Francisc despre Biserica ortodoxă, 2013.
„Vin pe pământul vostru ca pelerin al păcii, al fraternităţii şi al înţelegerii în sânul naţiunilor, între popoare şi între discipolii lui Cristos.Pe parcursul diferitelor etape ale vizitei mele, voi întâlni diversele comunităţi ecleziale, ca şi poporul român. Mulţumesc din inimă Beatitudinii Sale Teoctist Patriarhul României, pentru cuvintele de bun venit. Întâlnirea noastră şi momentele de rugăciune pe care le vom împărtăşi sunt dovezi elocvente de fraternitate evanghelică. Pe linia ultimului Conciliu şi în perspectiva marelui Jubileu, gesturile sunt cele care marchează, în mod semnificativ, drumul unităţii creştinilor. Doresc ca păstorii şi credincioşii să facă, la rândul lor, gesturi concrete de dialog şi de primire reciprocă, ce vor demonstra că iubirea fraternă în Cristos nu e o vorbă în zadar, ci o componentă a vieţii creştine şi a Bisericii”, a spus Papa Ioan Paul al II-lea într-un discurs susţinut la Palatul Cotroceni.
Care este programul vizitei Papei Francisc
Papa Francisc vizitează România în perioada 31 mai – 2 iunie și va fi prezent la București, Iași, Blaj și Șumuleu Ciuc.
Vineri, la sosirea în România, Papa Francisc va fi întâmpinat de către președintele Klaus Iohannis la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” (Otopeni), la ora 11:25, urmând ca ceremonia oficială de primire la Palatul Cotroceni să aibă loc la ora 12:05.
Potrivit programului, Sfântul Părinte pleacă de la Roma vineri, 31 mai a.c., la ora 8.10 de pe aeroportul Roma – Fiumicino cu direcția București – Otopeni, unde urmează să ajungă la ora 11.30, fiind întâmpinat de președintele Klaus Iohannis. După primirea oficială de la aeroport, Papa Francisc merge la Palatul Prezidențial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la președintele României și întâlnirea cu prim-ministrul. La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, Pontiful prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic.
La 15.45, Papa Francisc merge la Palatul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române pentru o întâlnire privată cu Patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în fața căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei. Întrevederea cu reprezentanții Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita Papei și a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea ”Tatăl Nostru” și cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru. Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala ”Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de București.
Sâmbătă, 1 iunie, la ora 9.30, Pontiful pleacă de la București cu avionul spre Bacău, după care merge cu elicopterul la Miercurea-Ciuc, în arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia. Succesiv, Papa Francisc merge cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Șumuleu-Ciuc, unde celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenți și ține omilia celebrării euharistice.
Papa Francisc merge și la Iași
În jurul orei 17.00, Papa ajunge cu elicopterul pe aeroportul din Iași. La 17.30 face o vizită la Catedrala romano-catolică, după care merge în fața Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii și familiile, cărora le adresează cel de-al șaselea discurs al vizitei. În cursul serii, Papa Francisc se întoarce cu avionul la București.
Duminică, 2 iunie, Sfântul Părinte pleacă de la București cu avionul duminică, la ora 9.00, cu direcția Sibiu, de unde merge cu elicopterul la Blaj, sediul istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Aici, Pontiful celebrează Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfășurându-se pe Câmpia Libertății de la Blaj. Papa prezintă omilia celebrării euharistice și recită antifonul marian pascal ”Regina Coeli” (”Bucură-te, Regina Cerului”). După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte are o întâlnire cu comunitatea rom din Blaj. În jurul orei 17.00, Papa sosește cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun. Papa Francisc pleacă din România cu avionul duminică, 2 iunie a.c., la 17.30, urmând să ajungă pe aeroportul Roma – Ciampino în jurul orei locale 18.30.