Sari la conținut

Tot ce este nevoie să știi despre infecția cu HPV. Explicațiile specialistului

HPV reprezintă prescurtarea pentru Virusul Papilloma Uman și este una dintre cele mai frecvente infecții transmise pe cale sexuală.

În prezent, se cunosc mai mult de 100 de tulpini ale acestui virus și afectează nu doar femeile, ci și bărbații. Am discutat despre tot ceea ce presupune infecția cu HPV dar și despre posibilitatea de vaccinare sau de testare cu Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Cele mai multe dintre cele 100 de tulpini sunt aproape inofensive, pot doar provoca apariția unor negi, a papiloamelor virale ori a condiloamelor genitale sau pot fi eliminate de sistemul imunitar al organismului, fără să creeze niciun fel de neplăcere. Mai mult de 40 de tulpini HPV afectează în mod specific zona genitală. Și doar unele dintre acestea pot cauza cancer de col uterin.

Infecția cu HPV nu are o simptomatologie evidentă, însă se pot observa cu ușurință apariția negilor pe suprafața pielii. Aceste leziuni cutanate au risc mic de a se transforma în cancer.

Virusul este transmis prin contact direct, fie că este vorba despre o tăietură în piele, leziune deschisă, prin contact sexual, anal sau oral orice alt tip de contacte cu pielea din regiunea genitală. În cazuri foarte rare, infecția se poate transmite de la mamă la nou născut în timpul nașterii vaginale.

Cei mai importanți factori de risc pentru infecția cu HPV sunt:

  • parteneri sexuali multipli – cu cât numărul partenerilor sexuali este mai mare, cu atât crește riscul unei infecții cu HPV genital
  • vârsta – mai mult de 45% dintre femeile de 20 de ani, active din punct de vedere sexual, sunt infectate cu HPV genital
  • sistem imunitar slăbit

În ce constă testarea HPV:

În timpului unui examen fizic, medicul ginecolog poate observa apariția condiloamelor sau a leziunilor. Dacă negii nu sunt vizibili, se recomandă efectuarea unui test Papanicolau, al cărui rezultat poate spune dacă există anomalii ce pot conduce către cancerul de col uterin. Alte teste pentru depistarea infecției cu HPV sunt colposcopia – o investigație imagistică de inspecție a vulvei, vaginului și a colului uterin și biopsia cervicală – ce reprezintă recoltarea unei porțiuni din țesutul suspectat de a avea modificări celulare.

Biopsia de poate face prin: ciupire (recoltarea unei porțiuni mici din col), conizație (recoltarea unui fragment mai mare în formă de con), chiuretaj endocervical (introducerea unei chiurete la nivelul orificiului colului pentru a răzui celulele de la acest nivel).

Și, nu în ultimul rând, testul HPV, numit și tipajul HPV, ce constă în prelevarea unei probe ce va fi supusă apoi analizei de laborator. Înainte de testul HPV sunt interzise dușurile vaginale, folosirea tampoanelor sau a supozitoarelor intravaginale. Se recomandă efectuarea testului la 8-12 zile de la ultima menstruație.

Tulpinile cu risc ridicat sunt considerat HPV 16, 18, 31, 35, 39, 45, 51. Cea mai grava complicație provocată de virusul HPV este cancerul de col uterin. Tulpinile care provoacă cel mai frecvent acest cancer sunt 16, 18, 45 și 31. În Europa, mai mult de 65% dintre cazurile de cancer de col uterin diagnosticate anual sunt cauzate de tulpinile 16 și 18.

Vaccinul împotriva HPV protejează doar împotriva tulpinilor 16 și 18, cele responsabile pentru apariția cancerului cervical, și se recomandă a fi făcut, pentru eficiență maximă, înainte începerii vieții sexuale. Chiar dacă vaccinul a fost făcut, testarea Papanicolau este obligatorie an de an pentru a depista din timp eventualele modificări de la nivelul colului uterin.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel