Iaurtul este un aliment nelipsit din meniul zilnic al multor persoane. Potrivit celei mai recente analize de piață efectuate pe iaurturile din comerț, APC (Asociația Pro Consumatori) avertizează că pentru a fi sigure, iaurturile s-au îndepărtat de la starea lor naturală, aceea de fermentare naturală a laptelui nestandardizat de către bacteriile de fermentație.
Mai mulți specialiști prezenți la studiu au dezvăluit aspecte foarte interesante din culisele iaurtului.
Studiul privind calitatea iaurturilor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experţii Asociaţiei Pro Consumatori (APC) îşi propun să-i înveţe pe consumatori să înţeleagă eticheta produselor alimentare astfel încât aceştia să facă achiziţii în cunoştinţă de cauză.
”Din păcate, iaurtul fabricat în sistem industrial, cu mici excepții, nu mai are nimic în comun cu procesul natural de obținere al acestuia, adică prin fermentarea naturală a laptelui nestandardizat de către bacteriile de fermentație. Multe sortimente de iaurt sunt fabricate din lapte standardizat și omogenizat, lapte praf degresat, concentrate proteice de origine lactată obținute prin ultrafiltrare și grăsimi din lapte. Le recomand consumatorilor să cumpere acele tipuri de iaurt care au pe etichetă mențiunea „Produs românesc”, fapt care atestă că acel produs s-a obținut numai din lapte românesc. A nu se confunda mențiunea „Produs românesc” de pe eticheta unor iaurturi cu mențiunea “Produs în România”, care poate ascunde faptul că acel iaurt conține și lapte din afara țării, amestecat cu lapte romanesc”, spune Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC România.
Iată și părerea nutriționistului Dumitru Bălan, în legătură cu iaurturile autohtone
”A venit timpul să aflăm cu toţii răspunsul unei întrebări care stă deseori pe buzele românilor, fiind de părere că studiul APC referitor la calitatea iaurturilor de pe piaţa noastră va rezolva definitiv acest puzzle extrem de complex. Deşi nu sunt un fan declarat al produselor lactate, sunt un consumator de iaurt, de aceea am acceptat cu mare plăcere invitaţia APC de a dezvolta acest subiect şi m-aş bucura nespus dacă ai ţine cont de următoarele lucruri, atunci când vei păşi pragul magazinelor noastre.
Cert este că în urmă cu mai bine de 5 ani am decis să nu mai consum laptele de vacă, argumentele acestei decizii fiind raţionale şi foarte bine documentate. După multe cercetări efectuate pe parcursul acestor ani în zona alimentaţiei sănătoase, am ajuns la concluzia că tot echilibrul organismului nostru se află în zona sistemului digestiv, fiindcă această zonă cuprinde aprox. 90% din celulele imunitare, înţelegând în acelaşi timp că ingestia unui aliment greu digerabil este asociată cu apariţia unor dezechilibre majore la nivelul florei intestinale, existând riscul apariţiei unor afecţiuni cronice care scad speranţa de viaţă.
Laptele de vacă este un aliment care produce inflamaţie în zona digestivă, conţinând lactoză, un zahăr greu digerabil, mai ales dacă ne gândim că omul nu produce mai deloc enzimele care descompun lactoza. Nu ai observat de multe ori că începi să te balonezi după ce consumi un pahar cu lapte de vacă ? Se întâmplă acest lucru, fiindcă enzimele tale care se ocupă cu descompunerea zahărului din lapte nu reuşesc să digere lactoza la nivel optim.
Cu alte cuvinte, în acel moment consumi un aliment care nu este menit să te vindece din interior, ci mai degrabă să streseze sistemul digestiv. După ce am renunţat la laptele de vacă, am început să studiez şi mai intens zona produselor lactate, ajungând la concluzia că produsele lactate de capră sunt net superioare celor de vacă, mai ales dacă ne raportăm la structura micronutrienţilor încorporaţi, dar şi la cantitatea de lactoză care se regăseşte în acest lapte. În sprijinul afirmaţiei mele vine şi concluzia unui studiu „Goat’s Milk is more beneficial to health than cow’s milk”, efectuat în anul 2007 de către specialiştii Universităţii din Granada, demonstrând că ingestia laptelui de capră poate preveni afecţiuni precum anemia şi demineralizarea osoasă.
În acelaşi timp, s-a dovedit că laptele de capră ar ajuta în procesul utilizării digestive şi metabolice a mineralelor precum Fierul, Calciul, Fosforul sau Magneziul. Analizând din mai multe perspective concluziile acestor cercetători, am înţeles că laptele de capră este mai uşor asimilabil de organismul uman, întrucât moleculele de grăsime din acest lapte sunt mult mai mici decât cele regăsite în laptele de vacă, în plus conţine mai puţină lactoză, favorizând digestia, mai ales în condiţiile în care noi nu producem multe lactaze, enzimele care descompun lactoza. În plus, laptele de capră conţine cu cel puţin 50% mai puţine proteine alergizante precum cazeina sau lactalbumina comparativ cu laptele de vacă, scăzând astfel riscul declanşării unei alergii.
Din punct de vedere micronutriţional, Vitaminele A, B6 si D sau minerale importante precum Calciul, Seleniul şi Potasiul se regăsesc într-o pondere mai mare în laptele de capră şi acum înţelegem mai bine argumentele cercetătorilor Universităţii din Granada care au concluzionat că acest tip de lapte previne demineralizarea osoasă. Săptămânal sunt întrebat de către mulţi părinţi dacă este sau nu sănătos pentru un copil să consume lactate, cu toate că ei cunosc destul de bine reticenţa mea faţă de laptele de vacă, însă a sosit timpul să elucidez şi acest mister. Da, e adevărat că nu le recomand copiilor să bea laptele animal, dar în acelaşi timp pot consuma foarte bine lactate precum iaurtul, kefirul sau brânza proaspătă de capră, conţinând mulţi nutrienţi pe care nu îi regăsim în zona vegetală. In plus, iaurtul nu contine mai deloc lactoza greu digerabila, intrucat bacteriile benefice o devoreaza la propriu in urma fermentatiei naturale. Pe mine mă bucură foarte mult că în ultimii ani tot mai mulţi producători români au început să îşi extindă portofoliul de produse în zona lactatelor de capră, iar astăzi vom găsi cu siguranţă multe alternative sănătoase, comparându-le cu cele din trecut.
Constatăm cu toţii că rafturile magazinelor nu mai suntmonopolizate de produsele lactate de vacă şi este foarte bine că începem să conştientizăm din care zone nutriţionale vine sănătatea. Personal, evit iaurturile de vacă sau de bivoliţă sau iaurturile care conţin suplimentar şi smântâna, dar aleg întotdeauna iaurturile naturale de capră care nu conţin alte ingrediente decât laptele de capră şi culturile lactice selecţionate, iar variantele de iaurt care conţin şi tulpini de probiotice adăugate suplimentar după procesul pasteurizării reprezintă de departe cele mai bune opţiuni, astfel încât să se asigure popularea intestinului nostru cu microbii benefici vieţii. Ideal ar fi ca aceste iaurturi să fie fermentate în mod natural în casele noastre, dar cum foarte puţini dintre noi avem acces la laptele de capră proaspăt, atunci sunt de părere că iaurturile de capră care conţin aceste probiotice reprezintă o plasă de siguranţă demnă de luat în considerare. Până la urmă, nimeni nu deţine adevărul absolut, dar pe această cale le recomand întotdeauna părinţilor să se informeze temeinic pe subiectul nutriţiei sănătoase, să citească cu atenţie etichetele produselor de pe piaţă şi să înţeleagă în final care dintre opţiunile regăsite fac diferenţa. În acest fel, vom stimula cererea pentru produsele sănătoase şi vom descuraja producătorii să ne mai ofere produse nesănătoase, având convingerea că împreună putem pune umărul la realizarea acestui obiectiv. Suntem obligaţi să o facem, fiindcă ne dăm seama că altcineva în afară de noi nu poate lua cele mai bune decizii în ceea ce priveşte selecţia celor mai sănătoase alimente pentru familiile noastre”, conchide nutriționistul Dumitru Bălan.