Diabetul de tip 2 poate intra în remisiune odată cu rezolvarea unui aspect esențial al stilului de viață al pacientului. Scade circumferința, dispare diabetul. Simptomele diabetului de tip 2 pot fi stopate timp de mai mulţi ani prin operaţia de bypass gastric, conform concluziilor unei cercetări efectuate în Danemarca, citate în februarie de Press Association.
În cadrul unui studiu clinic recent, trei sferturi dintre pacienţii diabetici obezi care au fost supuşi procedurii de bypass gastric au intrat în remisiune în decurs de un an, scrie Agerpres.
În urma monitorizării s-a constatat că 73% dintre pacienţii care au intrat în remisiune nu prezentau simptome de diabet după cinci ani de la intervenţia chirurgicală de micşorare a stomacului.
Studiul a fost efectuat pe 1.111 persoane diagnosticate cu diabet de tipul 2, care au fost tratate pentru obezitate prin bypass gastric, în Denemarca, în perioada 2006 – 2015.
Pacienţii au fost supuşi unei proceduri pentru pierderea de greutate numită Roux-en-Y Gastric Bypass (RYGB) în urma căreia partea superioară a stomacului este redusă până la dimensiunea aproximativă a unui ou.
Aceşti pacienţi au fost comparaţi cu un alt grup format din peste 1.000 de diabetici care nu au fost supuşi operaţiei de bypass gastric.
În primele şase luni după intervenţia chirurgicală, 65% dintre pacienţii RYGB au intrat în remisiune, procentul ajungând la 74% în următoarele 6-12 luni.
7,5% dintre pacienţi au fost readmişi în spital ca urmare a complicaţiilor survenite în prima lună după operaţie, precizează Press Association.
”Concluziile acestui studiu se adaugă unui număr din ce în ce mai mare de dovezi privind efectele chirurgiei bariatrice, specificând faptul că RYGB produce remisiunea diabetului de tip 2 şi este asociată cu reducerea riscului de complicaţii microvasculare şi, posibil, macrovasculare”, a notat în revista Diabetologia echipa de oameni de ştiinţă condusă de doctor Lene Madsen de la Spitalul Universitar Aarhus din Danemarca.