Zodia Vărsător, o zodie masculină de aer din zodiacul clasic european, este cea de-a 11-a pe cercul zodiacal (care cuprinde 12 zodii), iar ca perioadă de timp se înscrie între 20 ianuarie şi 18 februarie.
Este dominată de planeta Uranus, planeta care sporeşte inventivitatea, dorinţa de schimbare şi noutate, spiritul amical, originalitatea, imaginaţia creatoare, nonconformismul, modernitatea, libertatea, dar şi idealismul, utopia, anarhismul, spiritul de revoltă, dezordinea, îndrăzneala.
Este cunoscută ca o zodie a geniilor, nativii fiind dominaţi de originalitate prin excelenţă, mergând până la excentricitate. Numeroase celebrităţi ale lumii sunt născute în Vărsător sau au ascendent în Vărsător.
Zodia Vărsător este un simbol al prieteniei şi al fraternităţi, întotdeauna cel care aparţine acestei zodii este dispus să dea o mână de ajutor, şi nu o face numai din politeţe. Este un intelectual din fire şi un neconvenţional prin definiţie, căutând o permanentă legătură cu lumea, potrivit acvaria.com. Poate fi un lider şi un organizator excelent, fiind mereu cu un pas înaintea semenilor săi, se arată într-un documentar realizat de Agerpres.
Vărsătorul simte o nevoie acută de a-şi face prieteni cât mai mulţi şi nu suportă singurătatea. Nativul zodiei este adulat de persoanele din preajma sa şi multe dintre acestea ar dori să se numere printre prietenii săi, dar modul său de a concepe relaţiile interumane este uneori destul de deranjant, întrucât are tendinţa de a cere mult prea mult. El, însă, nu se va schimba pentru nimeni, trebuie să-l accepţi aşa cum este sau să renunţi la prietenia sa, potrivit eastrolog.ro.
În acelaşi timp, este o persoană extrem de intuitivă, simte apropierea unui pericol şi are o antipatie instinctivă pentru cei ce i-ar putea face rău. Acest spirit de autoapărare şi conservare îi influenţează puternic caracterul. Nativul Vărsător este o persoană hotărâtă, răbdătoare şi plăcută, iar antipatia lui este clară şi fermă, direct exprimată.
Piatra mistică – ametistul, granatul
Ziua norocoasă – miercuri
Numerele norocoase – 4 şi 8
Culori norocoase – tentele pastelate de albastru şi verde
Simţul cel mai dezvoltat – mirosul
Alimente benefice – fructe, ceaiuri din frunze şi fructe, carne de pasăre, carne din zona membrelor inferioare ale unor animale, crudităţi
Bărbatul Vărsător este nobil, original şi de aceea adesea de neînţeles. Nonconformist, antiburghez, îşi interiorizează reveriile, ceea ce din exterior îi dă uneori un aer ciudat. În căsnicie, ceea ce contează pentru el este ca soţia să-i fie o adevărată prietenă. Sentimentele sale sunt sincere şi profunde, iar uneori îşi pot sufoca partenera cu prea multă afecţiune, dar mai ales gelozie. Iubirea îi stimulează orice activitate, iar firea lui caldă şi pasională are nevoie întotdeauna de afecţiune. Norocos, idealist şi nu foarte practic, imprevizibil şi contradictoriu, generos şi plin de surprize, puţin ipohondru şi chinuit de cele mai diverse fobii, bărbatul Vărsător este o personalitate adesea fascinantă.
Femeia Vărsător este plină de farmec, mereu în avangardă, îndreptată spre tot ceea ce este nou şi original. Drăguţă, amabilă şi miloasă, extrem de prietenoasă şi, în acelaşi timp, extrem de independentă. Este mai atrasă de compania bărbaţilor decât de cea a femeilor şi, cu toate acestea, se căsătoreşte destul de târziu, potrivit www.venus.org.ro. Îşi creşte foarte bine copiii, acordându-le o mare libertate, înţelegere şi blândeţe.
Copiii născuţi în Vărsător sunt liniştiţi şi dificili în acelaşi timp. Uneori par enigmatici, interiorizaţi, chiar excentrici. Nu sunt întotdeauna uşor de înţeles şi au tendinţa de a se izola de părinţi, neavând încredere în capacitatea adulţilor de a le înţelege gândurile iscoditoare şi permanent alertate de câte un lucru nou. Iubesc natura, animalele şi adoră jucăriile mecanice, după cum menţionează www.copilul.ro. Îşi doresc să ajungă exploratori pe tărâmuri necunoscute, arheologi, astrologi, de regulă în domenii de avangardă.
Compatibilitate cu alte zodii
Excelentă (100%) – Vărsător, Gemeni, Balanţă
Bună (80%) – Berbec, Săgetător
Delicată, riscantă (60%) – Taur, Scorpion
Dificilă, dar interesantă (50%) – Leu
Dificilă, cu datorii karmice (20%) – Fecioară, Rac
Nerecomandabil (10%) – Peşti, Capricorn
Personalităţi de la noi născute în zodia Vărsător: Petru Creţia, Dorina Chiriac, Dora D’Istria (pseudonimul literar al Elenei Ghica), Camelia Dăscălescu, Grigore Vasiliu Birlic, Silviu Angelescu, Ion Luca Caragiale, Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Ştefan Iordache, Mihai Leu, Gheorghe Hagi.
Personalităţi de pe mapamond născute în zodia Vărsător: Christian Dior, Telly Savalas (Aristotelis Savalas), Benny Hill, Placido Domingo, Karina Lombard, Francis Bacon, Lord George Gordon Byron, John Belushi, Nastassja Kinski, Giovanni Lanfranco, Ludovic al XV-lea, Ronald Reagan, prinţesa Caroline de Monaco, Boris Elţîn, W.A. Mozart, Virginia Woolf, Phil Collins.