Sari la conținut

Numărul cazurilor de diabet este în continuă creștere, dar cercetătorii avertizează: pacienții ar putea rămâne fără insulină

Insulina este utilizată pentru a trata persoanele cu diabet zaharat de tip 1 precum şi unele cazuri cu diabet zaharat de tip 2, care este legat de obezitate şi activitate fizică redusă.

Pe măsura ce oameni din întreaga lume continuă să devină supraponderali, numărul cazurilor de diabet va continua să crească şi cantitatea de insulina pentru toate aceste cazuri va fi în scurt timp insuficientă, avertizează un nou studiu publicat, relatează joi dpa.

Până în 2030, aproximativ 79 de milioane de adulţi cu diabet zaharat de tip 2 ar putea avea nevoie de insulină. Dar dacă actualele cantităţi de medicament rămân la acest nivel, 40 de milioane de bolnavi ar putea rămâne fără tratament, potrivit unui studiu publicat în revista The Lancet Diabetes and Endocrinology, scrie Agerpres.

”Aceste estimări sugerează că nivelurile actuale de acces la insulină sunt extrem de inadecvate în comparaţie cu nevoile proiectate, în special în Africa şi Asia”, a explicat dr. Sanjay Basu, asistent universitar la Universitatea Stanford. „Şi ar trebui depuse mai multe eforturi pentru a depăşi această provocare din domeniul sănătăţii’, a a spus el.

Cercetătorii preconizează că numărul de adulţi cu diabet zaharat de tip 2 va ajunge la 25%, de la 406 de milioane în 2018 la 511 milioane în 2030. Se aşteaptă ca SUA să fie pe locul trei, cu cele mai numeroase cazuri de diabet care vor ajunge la 32 de milioane în mai mult de un deceniu.

„Se aşteaptă ca numărul adulţilor cu diabet zaharat de tip 2 să crească în următorii 12 ani din cauza îmbătrânirii, urbanizării şi a schimbărilor asociate cu dieta şi activitatea fizică „, a spus doctorul Basu.

În timp ce aproape 80 de milioane de oameni ar putea avea nevoie de insulină, doar 38 milioane ar putea avea acces la acest tratament, potrivit datelor actuale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel