Pielea ne dă semne! Se apropie vremea sărbătorilor de iarnă, iar tenul este încărcat, machiajul nu se mai aşază cum trebuie, pielea şi-a pierdut din strălucire, de fermitate nici nu mai încape vorba.
Şi tare mult v-aţi dori probabil să scăpaţi şi de porii dilataţi, şi de petele pigmentare şi, dacă s-ar putea, să facem cumva ca măcar textura pielii să fie ceva mai bună.
Când însă nici măcar crema nu mai pătrunde aproape deloc în piele e semn că ceva trebuie făcut.
Avem la îndemână tratamente revoluţionare care există şi la noi în ţară, trebuie doar să ne informăm, să scăpăm de reticenţe şi, mai ales, să apelăm la sfatul unui specialist. Pentru o părere avizată am discutat cu domnul doctor Victor Gabriel Clătici, medic primar dermatologie, care a răspuns cu amabilitate întrebărilor „Doctorului zilei”.
Doctorul zilei: Există trei reguli de aur ale îngrijirii pielii, hidratarea, exfolierea şi nutriţia. Ce este exfolierea, de ce este importantă şi ce trebuie să ştim despre ea?
Doctor Victor Gabriel Clătici: Pielea noastră este cel mai mare organ și reprezintă ,,prima linie de apărare,, împotriva variatelor agresiuni din mediul extern (soare, poluare, fumat, anumite alimente etc.) și se află într-o continuă schimbare. Epidermul, componentul cel mai superficial al pielii noastre, este format din mai multe straturi de celule suprapuse și care ,,se schimbă,, în decurs de 4-5 săptămâni. Exfolierea permite îndepărtarea stratului de celule ,,moarte,, de la suprafața pielii și obținerea unui aspect strălucitor și luminos al pielii, cu o textură mai fină!
– În ce măsură este important pentru frumuseţea tenului ceea ce mâncăm?
– Pielea noastră reflectă în mod direct starea de sănătate generală a corpului, și este o foarte bună oglindă a stilului nostru de viață. Astfel, combinația dintre expunerea la soare, fumat și consumul de zahăr este responsabilă de peste 90% dintre manifestările asociate cu procesul de îmbătrânire al pielii, respectiv piele lipsită de strălucire și cu o textură aspră, riduri și laxitate, pori dilatați și vase sparte, pete pigmentare și un aspect tern al pielii!
– Acum putem susţine însă lupta cu anii prin tehnicile de reîntinerire a pielii şi tehnologia avansată? Ce este Spectra Laser Peel?
Tehnologiile laser s-au dezvoltat foarte mult în ultima perioadă, și ne permit realizarea unor intervenții complexe, în timp scurt și cu multiple beneficii pentru pacienți.
Spectra Laser Peel este o procedură laser, care utilizează lungimea de undă de 1064 nm Nd – YAG, și se bazează pe durate ale pulsului în domeniul nanosecundelor!
– Pe ce tip de piele se aplică?
- Acest tip de intervenție laser se poate efectua în orice anotimp și pentru orice tip de piele. Beneficiile multiple ale acestei intervenții laser permit utilizarea atât la persoane fără probleme deosebite la nivelul feței, cât și la persoane care prezintă variate afecțiuni dermatologice de tip acnee sau cicatrice post acnee, rozacee sau cuperoză, melasma sau pentru reducerea urmelor asociate cu procesul de îmbătrânire al pielii.
- -Spectra Laser Peel este o optiune şi pentru acneea „agresivă”?
- Primul pas pentru tratamentul acneei este consultul dermatologic, iar în funcție de tipul acneei și de severitatea acesteia, de anumite afecțiuni asociate, precum și de existența de cicatrice, se stabilește un regim personalizat de tratament care include un anumit regim alimentar, produse dermatocosmetice adaptate tenului acneic, tratament local și general, precum și intervenții laser atât pentru acneea activă, cțt și pentru cicatricele post acnee.
- Spectra Laser Peel îmbunătățește deci aspectul melasmei? Cât de eficient poate face acest lucru? Rezultatul este de durată?
- Melasma este o afecțiune dermatologică cu evoluție cronică, iar în apariția acestei boli sunt implicați mai mulți factori: genetici, hormonali și expunerea la soare! Abordarea unui pacient cu melasma este complex, iar primul pas este o anamneză atentă și instituirea unui regim riguros de îngrijire a pielii, cu reguli stricte de fotoprotecție și utilizarea de variate preparate depigmentante! Intervențiile laser au rolul de a îndepărta pigmentul DEJA existent la nivelul pielii și de a contribui la îmbunătățirea calității vieții pacienților cu melasma.
– Ce presupune această procedură? În ce constă? Este dureroasă?
– Spectra Laser Peel face parte din grupa intervențiilor laser non invazive! Practic, nu necesită o pregătire complicată, nu este nevoie de anestezie, este rapidă și complet fără durere, iar pacientul își poate relua imediat activitățile sale cotidiene.
Primul pas este o curățare atentă a feței pentru îndepărtarea sebumului, impurităților și a machiajului.
Ulterior, se aplică la nivelul întregii fețe o soluție specială de carbon (cu particule de dimensiuni foarte mici, în domeniul nano) și se așteaptă 10-12 minute ca această soluție să penetreze la nivelul epidermului și a porilor!Această soluție de carbon are un rol esențial pentru rezultatele Spectra Laser Peel, respectiv se leagă de celulele moarte și bacterii, de impurități și sebum.
Apoi, urmează un pasaj laser care are un rol de activare și încălzire a soluției de carbon. În cursul acestei etape pacientul nu simte nici un fel de durere, iar aplicarea pasajului laser se asociază cu o senzație plăcută de căldură!
Ultima etapă constă în aplicarea de 2-3 pasaje laser, cu o tehnologie specială – QS (Q – Switch) – respectiv cu o durată a pulsului în domeniul nanosecundelor. Pacientul nu simte durere, iar particulele de carbon sunt îndepărtate de către energia laser împreună cu celulele moarte de la suprafața pielii, cu bacteriile și impuritățile din interiorul porilor.
– Vă rog să ne vorbiţi despre beneficiile acestei proceduri
– Rezultatul intervenției Spectra Laser Peel este o piele mai luminoasă și mai strălucitoare, mai netedă și mai fină la atingere, cu reducerea dimensiunii porilor și atenuarea petelor pigmentare.
De asemenea, această procedură are și rolul de a activa sinteza pe termen lung de colagen la nivelul dermului, și astfel avem un beneficiu suplimentar pe linie de reducerea ridurilor și prevenirea laxității cutanate.
– Ce avantaje prezintă comparativ cu alte tehnici?
În primul rând această tehnologie este unică, nu poate fi comparată cu alte intervenții laser!
Principalele beneficii pentru pacient sunt absența completă a durerii și rezultatele instant! De altfel, procedura la nivel mondial este asociată și cu expresia ,,Instant WOW Effect”!
De asemenea, absența pregătirii complicate pre intervenție și reluarea activităților cotidiene imediat după intervenție sunt alte avantaje importante!
Efectuarea intervențiilor de-a lungul întregului an și integrarea acestui tratament laser în agenda zilnică, precum și posibilitatea efectuării acestei intervenții la pacienții cu acnee și cicatrice post acnee, cu rozacee sau cuperoză sunt alte elemente distinctive ale Spectra Laser Peel!
– Ce spun pacienții după o intervenție de acest fel?
Reacția invariabilă a pacienților este WOW! Pacienții remarcă o ameliorarea instantanee, respectiv o față mai strălucitoare și mai luminoasă, reducerea dimensiunii porilor și diminuarea petelor pigmentare, precum și o piele mai fină la atingere!
Populară printre celebrități, Spectra Laser Peel este o bună alegere de tratament înaintea unui eveniment important din viaţa noastră…
O altă denumire a Spectra Laser Peel este de ,,Hollywood Peel,, și această denumire subliniază popularitatea acestei metode de tratament laser, non invasive și fără durere în rândul vedetelor de la Hollywood!
Beneficiile Spectra Laser Peel
- Fără durere,
- Fără perioadă de recuperare,
- Efecte multiple, atât imediate cât și pe termen lung,
- Reduce dimensiunea porilor,
- Ameliorează liniile fine,
- Reduce pigmentarea cutanată,
- Îmbunătățește tonusul general al feței și textura cutanată,
- Stimulează sinteza de colagen,
- Aplicații multiple,
- Poate fi utilizat de-a lungul întregului an.