Gabriela Cristea şi Tavi Clonda au devenit părinţi de fetiţă, pe 23 septembrie 2017, într-o zi de sâmbătă. Cântăreţul a asistat la naşterea bebeluşei care a primit nota 10 la naştere şi poartă numele Bella Victoria Margot Clonda.
După multe sacrificii și lungi tratamente, Gabriela Cristea și-a îndeplinit cea mai mare dorință: aceea de a deveni mămică. Fericirea era maximă în familia Clonda și nu se mai gândeau că vor fi din nou binecuvântați de Dumnezeu.
Ei bine, minunea a avut loc și Gabriela a anunțat în direct că din martie anul viitor, vor fi patru.
Gabriela Cristea și-a anunțat și fanii de pe Facebook că va deveni mămică pentru a doua oară.
”Astazi traim fericirea in trei, din martie un alt suflet curat o sa ne intregeasca familia. Tati si mami fac planuri iar Victoria o sa aiba grija de suri-fratior”, a scris Gabriela Cristea pe contul ei de Facebook.
Vedeta TV a găsit o modalitate creativă de a-și anunța fanii că va fi mamă din nou: „Dacă voi nu aveți un cadou pentru mine, am eu un cadou pentru voi. Da, sunt însărcinată”, a spus prezentatoarea TV, în timp ce a adus în platou o cutie uriașă, în care se afla o pereche de încălțări micuțe, pentru viitorul bebe al familiei Clonda.
Burtica Gabrielei este deja vizibilă. Îi urăm și noi sarcină ușoară.
Se pare că vedeta nu va mai apărea nici la TV, urmând ca emisiunea ”Te iubesc de nu te vezi” să fie prezentată de altcineva. Încă nu se cunosc motivele pentru care s-a ajuns la această decizie, dacă este dorința Gabrielei, decizia șefilor sau doar un consens între cele două părți, având în vedere anunțul surprinzător al celei de-a doua sarcini.