Cine mănâncă pentru că îl doare trebuie să găsească mai întâi rana, spune nutriţionistul Mihaela Bilic. Mâncatul compulsiv e beleaua, pentru că aici nu mai e vorba de mâncare, ci de un mecanism psihologic de evitare, de o incapacitate de a face față la greutățile vieții de zi cu zi, mai spune Bilic.
Toată lumea condamnă masa de seară, că ar îngrășa, că ar îngreuna digestia…dar nimeni nu are curajul să conteste efectul ei garantat: calmează, „șterge” nemulțumirea și frustrarea de peste zi, umple golul din casă și singurătatea din suflet?
Ca să scăpăm de generalități ar trebui să definim mai exact termenul de „seară”. Dacă e vorba de o a treia masă din zi, adică de ceea ce numim CINĂ, care să conțină o cantitate moderată de alimente, mâncată cu 3 ore înainte de a ne culca, într-o stare de echilibru emoțional și fără să înfulecăm, atunci se numește că am mâncat de foame și e normal.
Dacă însă vorbim de mâncatul după 10 seara, când știm sigur că am luat deja cina și doar ne plictisim, sau ne simțim singuri sau suntem doar triști, atunci înseamnă calmare și e normal și asta. Mâncarea trebuie să ne producă plăcere și o stare de bine, dacă ne interzicem și ne simțim vinovați pentru asta, atunci negăm ecuația după care ne-a construit Natura, negăm instinctul și chiar viața- pentru că fără puținul bine din mâncare, ne-ar fi foarte greu și foarte rău?. Bineînțeles, dacă nu găsim altă sursă de bine, nealimentară…dar asta e o altă discuție?
Mai există situația în care amânăm și nu mâncăm aproape nimic toată ziua. Atunci masa de seară va fi nu numai binevenită, dar și binemeritată. Cu condiția să nu fim atât de hămesiți încât să mâncăm la o masă cât pentru trei?.
Impulsivitatea este și ea un factor important, care face diferența dintre foame și nevoia de calmare. Nu mâncatul rapid, lacom este periculos pentru siluetă, ci starea emoțională în care ne aflăm. Una e să înfuleci o farfurie de mâncare, conștient fiind că ți-a fost foarte foame, dar rămânând lucid și rațional, putând să spui „stop”; alta e să te abandonezi mâncării, să uiți de tine și să te umpli neselectiv cu tot ce găsești prin frigider, în dorința nemărturisită de a uita, de a evita, de a scăpa de o emoție negativă. Mâncatul compulsiv e beleaua, pentru că aici nu mai e vorba de mâncare, ci de un mecanism psihologic de evitare, de o incapacitate de a face față la greutățile vieții de zi cu zi.
Așa că ar trebui să ne lăsăm în pace și să nu mai căutăm sfaturi legate de masa de seară, mai ales când opinia generală este acuzatoare!
Cine mănâncă de foame nu are nevoie de acorul unui nutriționist. Iar cine mănâncă pentru că îl doare, trebuie să găsească mai întâi rana. Și abia apoi, cu răbdare și bunăvoință, un alt „pansament” decât mâncarea…
