Sari la conținut

Semnal de alarmă! Afecţiunile neurologice înregistrează anual la nivel mondial milioane de noi cazuri

Cercetarea științifică neurologică mondială a reunit peste 200 de specialiști în cadrul celei de-a-XIV-a ediții a Congresului Societății pentru Studiul Neuroprotectiei și Neuroplasticității(SSNN) și a celei de-a XVI-a ediții a Congresului Academy for Multidisciplinary Neurotraumatology (AMN).

Constant, la nivel mondial se înregistrează creşteri îngrijorătoare în ceea ce priveşte numărul afecţiunilor neurologice, statisticile arătând că, aceste tendinţe alarmante sunt direct proporţionale cu multiplicarea factorilor de risc generată în mare parte de către fluctuaţiile economice, gradul educaţional al populaţiei sau  de către schimbările climatice tot mai agresive.

În contextul acestor provocări , lumea ştiinţifică medicală încearcă să găsească noi soluţii prin cercetarea aprofundată, de a diminua cât mai mult rata mortalităţii, de a eficientiza sisteme de diagnostic şi tratament, precum şi de a îmbunătăţi substanţial calitatea vieţii pacienţilor cu afecţiuni neurologice, prin metode inovative de recuperare”, arată Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, într-un comunicat.

Cercetători dedicaţi lumii ştiinţifice neurologice medicale se reunesc periodic pentru a dezbate temele de actualitate, dar şi cele mai recente descoperiri din domeniu , împreună cu profesori şi medici din domeniul neurologiei, neurochirurgiei şi neuroştiinţelor.

O amplă manifestare a avut loc în acest sens între 4 şi 5 octombrie 2018, în Spania, la cea de-a XIV-a ediţie a Congresului Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii(SSNN) şi cea de-a XVI-a ediţie a Congresului Academy for Multidisciplinary Neurotraumatology (AMN).

Este remarcabil şi îmbucurător că neurologia românească, prin valorile sale, continuă să fie prezentă şi apreciată în cadrul unor astfel de dezbateri de top la care participă anual , personalităţi ale cercetării ştiinţifice medicale, profesori neurologi şi neurochirurgi din întreaga lume, fapt ce demonstrează încă odată că întreaga cercetare ştiinţifică neurologică din România şi aplicabilitatea acesteia în practica medicală sunt superpozabile celor din state cu un puternic grad de dezvoltare socio-economic”, a declarat  prof.dr. Dafin Mureşanu, preşedinte al SSNN şi al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNRS).

La cele două mari evenimente au participat mai bine de 200 de personalităţi ale lumii medicale neurologice mondiale din ţări precum SUA, Rusia, Germania, Israel, Polonia, Elveţia, Suedia, Austria, Italia, Spania şi România. 

În organizarea acestei ample manifestări s-au alăturat Societatea de Neurologie din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, Academia de Ştiinţe Medicale din România şi Institutul de Cercetare RoNeuro din Cluj Napoca.

Anual, 17 milioane de cazuri noi de accident vascular cerebral se înregistrează la nivel mondial, alte 10 milioane de cazuri de traumatisme cranio-cerebrale apar în rândul populaţiei globului în fiecare an şi tot la scară mondială peste 300.000 de persoane sunt diagnosticate anual cu boala Parkinson, înregistrându-se o incidenţă de 10 la 100.000, statisticile raportând un număr al acestor pacienţi la aproximativ 6,5 milioane.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel