Sari la conținut

Stilul alimentar care poate ajuta vârstnicii să trăiască mai mult, iar tinerii să fie mai sănătoși

DIETA despre care s-a demonstrat științific că prelungește viața. Este ușor de ținut și poate fi începută la orice vârstă

Dieta mediteraneană este proclamată drept reţeta pentru o viaţă sănătoasă. Contribuie la prevenirea a numeroase afecţiuni, oferă beneficii şi în cazul în care este adoptată la o vârstă înaintată putând reduce riscul de deces, conform unui studiu realizat în Italia, citat de The Guardian.

Deşi oarecum neclară în privinţa conţinutului său, dieta mediteraneană presupune un consum ridicat de peşte, nuci, legume proaspete, ulei de măsline şi fructe.

”Este deosebit de important să cunoaştem ce fel de instrumente deţinem în prezent pentru a face faţă acestui proces de îmbătrânire cu care ne confruntăm în întreaga lume, în special în Europa”, a declarat Marialaura Bonaccio, epidemiolog la Mediterranean Neurological Institute – IRCCS Neuromed din Italia.

„Ştim cu toţii că dieta mediteraneană este benefică pentru sănătate, însă există puţine studii care se concentrează pe vârstnici”, a precizat cercetătoarea care se numără printre autorii lucrării.

Alte studii efectuate anterior au sugerat că acest tip de dietă prezintă beneficii atât pentru prevenirea bolilor de inimă cât şi a cancerului.

Publicată în British Journal of Nutrition, cercetarea a analizat starea de sănătate şi dieta a 5.200 de persoane de 65 de ani şi peste această vârstă din regiunea Molise din Italia, care au fost recrutate în cadrul unui studiu mai amplu, între 2005 şi 2010, şi monitorizate până în 2015. În această perioadă, 900 dintre subiecţi au decedat.

Participanţii au completat un chestionar alimentar care reflecta dieta lor din anul anterior, iar fiecare a primit un scor care creştea în funcţie de cât de apropiată era alimentaţia lor de dieta mediteraneană, pe o scară de la 0 la 9.

Rezultatele au dezvăluit că cei a căror alimentaţie a fost cea mai apropiată de dieta mediteraneană au fost cei mai activi în timpul liber.

După ce au fost luaţi în considerare factori precum vârsta, sexul, nivelul de activitate, situaţia socio-economică, fumatul şi indicele de masă corporală (IMC), cei cu un grad mare de aderare la această dietă (cu scor de 7-9) au prezentat un risc de deces cu 25% mai mic în comparaţie cu cei cu scor de doar 0-3.

O creştere cu doar un punct pe această scară se traducea printr-o scădere de 6% a riscului de deces din orice cauză, au concluzionat oamenii de ştiinţă.

Nu a fost observată o legătură clară pentru cauze specifice de deces, precum cancerul sau mortalitatea cardiovasculară, deşi au existat unele indicii de reducere a riscului de boală coronariană sau de mortalitate în urma afecţiunilor cerebrovasculare şi deces din „alte cauze”.

Echipa a analizat, de asemenea, dacă anumite componente ale dietei mediteraneene au fost mai strâns asociate cu reducerea mortalităţii în comparaţie cu altele, prin analizarea modificărilor în ceea ce priveşte reducerea riscului de deces asociat cu o creştere cu două puncte a aderării la dietă. Rezultatele au arătat că şi în condiţiile în care anumite componente ale dietei sunt eliminate individual, efectele se menţin aproape întotdeauna benefice. Totuşi, creşterea aportului de grăsimi saturate şi de alcool şi un consum redus de peşte şi cereale par să aibă unele dintre cele mai importante efecte asupra reducerii beneficiilor acestui tip de dietă, scrie Agerpres.

Cercetătorii au precizat că studiul nu poate dovedi că dieta mediteraneană se află în spatele acestui efect, ci doar prezintă o legătură.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă susţin că aceste concluzii demonstrează că dieta mediteraneană ar putea ajuta persoanele vârstnice să-şi sporească şansele la o viaţă mai lungă.

Constatările lor, au adăugat aceştia, sunt susţinute de o analiză care a cuprins alte şase studii concentrate pe vârstnici care, coroborate, au sugerat o scădere cu 5% a riscului de deces din orice cauză, cu fiecare punct obţinut în plus pe scara de aderare la dieta mediteraneeană.

”Dacă stilul de viaţă sănătos începe în tinereţe, probabil că beneficiul va fi chiar mai mare”, a spus Bonaccio. „Însă, chiar şi persoanele vârstnice care adoptă un stil de viaţă sănătos ce include dieta (mediteraneană) pot (trăi mai mult)”, a adăugat cercetătoarea citată de The Guardian.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel