Furtună solară de grad G2 începe din 11 septembrie 2018. Este considerată moderată, în condițiile în care nivelul G5 este cel mai ridicat.
Vânătorii de aurore vor fi mulțumiți, întrucât o gaură imensă s-a format în Soare, scrie sciencealert.com.
Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA (ANOA) a emis avertizare pentru această furtună solară și a încadrat-o G2.
În perioada aceasta, avem un minim solar, perioada cea mai puțin activă a Soarelui, dintr-un ciclu de 11 ani. Ciclul solar sau ciclul activității solare este o variație periodică a radiației solare, variație care determină schimbări climatice pe Pământ.
Ciclul solar are o durată medie de 11,2 ani, însă se cunosc și cicluri solare cu durate între 8 și 15 ani. Se presupune că un ciclu solar este determinat de câmpul magnetic al Soarelui, care se inversează o dată la 11 ani, un ciclu magnetic complet durând de fapt 22 de ani. Activitatea solară este caracterizată prin numărul de pete solare, numărul de erupții solare și radiația solară.
Potrivit British Met Office, particulele încărcate magnetic în urma furtunii solare pot interfera cu mașinării de pe orbita Pământului, precum și de pe suprafața planetei, cum ar fi sistemele GPS și semnalele radio. De asemenea, ele pot afecta zborurile din cauză că perturbează câmpul magnetic al Pământului. În plus, acestea pot duce la formarea unor curenți în rețelele de energie electrică și pot, prin urmare, să afecteze resursele energetice, în următoarele două zile.
Nu toate persoanele vor fi afectate de aceste radiații, pentru unii poate vor trece neobservate.
Acesta nu este un fenomen neobișnuit, oamenii de știință au înregistrat doar în perioada august-octombrie a anului trecut, nu mai puțin de 82 de furtuni solare. De asemenea, în luna septembrie a anului trecut au avut loc două furtuni solare. Cea din urmă a fost cea mai puternică erupție solară din ultimii 10 ani. Radiațiile au fost atât de puternice atunci, încât au provocat întreruperi ale radio-ului, care au durat aproximativ o oră.
Lucrul cel mai frumos din această furtună solară va fi spectacolul de lumini, întrucât vântul solar este responsabil pentru auroră. Cum vin din spațiu, interacționează cu particule încărcate, majoritatea protoni și electroni, din magnetosfera noastră.
Coliziunea va rezulta într-un dans de lumini, un dans al cerului. Potrivit hărții emise de ANOA, aurora va fi vizibilă din Alaska și din nordul Statelor Unite, dar și din Iowa sau Illinois.
Dacă aveți ocazia să vă bucurați de un asemenea spectacol, să nu îl ratați!