Sari la conținut

Care sunt simptomele anevrismelor de aortă și cum ar trebui tratate

Anevrismele de aortă sunt complicații extrem de grave ale vaselor de sânge, complicații care pot duce chiar la pierderea vieții.

Invitat în studioul Doctorul Zilei, la emisiunea LiveDoc, medicul primar de chirurgie vasculară, Călin Popa, șeful secției de Chirurgie de la Spitalul Monza din București, a explicat, pe larg, ce este anevrismul, care sunt complicațiile sale și cum se tratează aceste anevrisme, care nu dau semne prevestitoare.

Medicul a subliniat că anevrismul poate apărea la orice arteră din organism, dar că cel mai comun este anevrismul apărut la aorta subrenală.

Anevrismul este o dilatare anormală, pe o distanță mai mică sau mai mare, a unei artere. La fel, și artera poate fi mai mică sau mai mare.

La nivelul arterelor cerebrale, survine anevrismul cerebral, care se petrece subit și care poate conduce la deces rapid.

Simptomele pot fi înșelătoare, destul de comune  și nu sunt neapărat legate de această problemă medicală, în primă fază. Simptomele polimorfe trimit uneori pacientul la doctor, medicul poate diagnostica boli mai puțin grave pe baza simptomelor, dat fiind că este vorba de dureri abdominale. Diagnosticul de anevrism de aortă abdominală vine, în general, după investigații mai amănunțite ale pacientului, și de cele mai multe ori diagnosticul se face întâmplător.

Examinarea cea mai indicată este angio CT, computer tomograf cu substanță de contrast, investigația care pune diagnosticul unui anevrism, indiferent în ce parte a aortei este localizat. Deși investigația CT a devenit una de rutină în zilele noastre, este o analiză radiologică și implică anumite măsuri de precauție: o funcție renală bună și dacă nu există alergii la substanța de contrast.

Care sunt cauzele care pot duce la anevrism

  • Boli genetice (sindroame care limitează cantitatea de țesut elastic din peretele vascular)
  • Depuneri pe vasele de sânge, rezultatul unor tulburări de metabolism, care duc la depuneri anormale pe pereții anteriori ai vaselor de sânge. Se poate ajunge la obstrucția treptată a vasului, dar și fragilizându-se peretele vascular, duc la dilatare, adică la anevrisme.

La ce simptome trebuie să fim atenți

Organismul ne dă anumite semne, cel mai frecvent este zbaterea, pulsația abdomenului. În mod normal, dat fiind că artera este profundă, nu ar trebui să simțim zbaterile, deci poate fi un semnal de alarmă serios.

De asemenea, trebuie să fim atenți la durerile abdominale, toracice, interscapulovertebrale. În primă fază, durerile nu ne pun pe gânduri, întrucât sunt suportabile și apar la efort sau la emoții. Bolnavul poate cădea în capcana de a pune durerea pe seama a altceva. În cazul în care anevrismul este mare și se rupe, durerile devin atroce!

Anevrismul subrenal este cel mai frecvent și cel mai tratat. Metodele de tratament pot fi chirurgicale, dar și de altă natură. Pentru a afla toate informațiile legate de anevrism și cât este de periculos, vă invităm să urmăriți emisiunea integrală aici.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel