Sari la conținut

Caracteristici ESENȚIALE ale unui LIDER impecabil. Cum arată un ȘEF iubit și cine conduce mai bine, femeia sau bărbatul?

Conducerea este impecabilă acolo unde oamenii sunt reuniţi pentru scopurile unei companii.

Liderul este cel care arată direcţia optimă pentru schimbare, iar acţiunea pe care o face constant este conducerea: prevede, decide, coordonează şi controlează rezultatele obţinute.

Acel om care îndeplineşte aceste atribuţii este liderul, care îşi asumă spontan funcţia de conducere. Cea mai importantă caracteristică a poziţiei în ierarhia unei organizaţii, liderul are influenţă  asupra grupului, mai ales modificând progresul spre ţeluri mai înalte, de formare profesională, nu doar de atingerea unor obiective strict economico-financiare.

Energia fizicului

În opinia cunoscutului psiholog Lenke Iuhoş, specialist în psihologia organizaţională, sexul, vârsta, constituţia fizică, înfăţişarea sunt indicatori care pun în lumină valoarea  liderului unei organizaţii. Studiile asupra comportamentului organizaţional arată că indicatorii fizici priviţi în limitele normalităţii nu constituie însă factori de diferenţiere netă în ceea ce priveşte reusita profesională. Mai mult, statisticile arată că femeia-lider se afirmă mai uşor în grupuri constituite din femei, iar în grupurile formate din bărbaţi, cel mai vârstnic dintre ei se bucură de autoritate.

“Aceşti indicatori se nuanţează prin stilul de conducere, statistic, bărbaţii sunt mai energici şi mai rezistenţi la efort şi / sau presiuni decât femeile. Totuşi, diferenţele de sex nu au treabă cu reuşita în carieră, iar acest lucru se poate vedea tot mai clar în societatea modernă, unde tot mai multe femei ocupă cu succes funcţii de top management.

În grupul bărbaţilor, cel mai vârstnic are autoritate, iar în grupul femeilor, cea mai tânără se afirmă mai accentuat. Odată cu înaintarea în vârstă, apare și diminuarea flexibilităţii. În acelaşi timp, modul de prezentare, prestanţa, culorile neutre schimbate cu culori vii îşi pun amprenta asupra grupului”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

Energia psihicului

Specialistul afirmă că există o corelație între succesul conducerii și însuşirile personale asociate cu activismul mental, cognitiv. Energia liderului se observă în momentele de criză, are capacitatea de a lua decizii pornind de la un număr restrâns care l-ar putea privilegia în rezolvarea problemelor.

„Aptitudinile și trăsăturile psihologice, dacă sunt focalizate pe organizație, pe principiul “atunci și acolo”, liderul cu siguranță exercită cu succes actul de conducere. Paradigma “aici și acum” îl face pe manager prezent în viața organizației și atunci când nu e fizic acolo. În cazul în care aceste elemente cognitive sunt însuflețite de rezistență la frustrare, șeful,  managerul, directorul sau liderul va fi un om iubit de membrii organizației.

Actul de conducere sugerează personalitatea liderului. Energia e dată prin activarea dinamismului, tendinţei spre activare, prin spiritul de inițiativă, însuşiri de personalitate etc. Forţa psihică este generatoare de viaţă pentru lider, aşadar la aceasta se adaugă rezistenţa la solicitări, implicare, perseverenţă şi rezistenţa continuă la frustrare”, afirmă psihologul Lenke Iuhoş.

Energia vorbelor

“O aptitudine specifică alături de competență profesională este aptitudinea verbală. Studiile arată că vorbele ating și ele, efectul lor pot avea repercusiuni pe termen mediu sau chiar lung. Aptitudinile de orator şi fluența verbală reprezintă capacitatea de a lua cuvântul în grup la momentul necesar, fără o fluiditate verbală goală, fără a transmite informaţii golite de sens şi motivaţie. Spui și totuși nu spui nimic, această conduită scade randamentul organizaţiei, membrilor ei, care au nevoie să fie inspiraţi, nu plictisiţi”, conchide psiholog Lenke Iuhoş.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel