Sari la conținut

Trucuri la nivel înalt! Cum a evitat Kim Jong-un ca ADN-ul său să ajungă la americani

Marți, 12 iunie, este o dată ce va apărea în manualele de istorie. Este ziua când Donald Trump l-a întâlnit pe cel care, în urmă cu câteva luni, era cel mai mare inamic al său.

Întâlnirea oficială a fost îndelung comentată, iar specialiștii au analizat în detaliu mișcările celor doi lideri, uluiți fiind de sincronizarea celor doi, toate acestea sugerând piciorul de egalitate pe care au vrut să îl transmită dictatorul nord-coreean și președintele SUA.

Cea mai recentă observație se referă la un element care atestă neîncrederea regimului nord-coreean față de delegația americană prezentă la Singapore la summit, scrie La Libre, citat de Rador.

După ce au trecut numeroasele strângeri de mâna, declarațiile cu zâmbete în fața presei, a sosit momentul analizelor privind acestă întâlnire de cinci ore dintre președintele american și liderul nord-coreean. Așa cum a arătat marți The Telegraph, se poate vedea pe un video atenția deosebită acordată de oficialii nord-coreeni stiloului folosit de dl Kim ca să semneze documentul care angajează țara sa la o denuclearizare a peninsulei.

Un emisar al regimului însărcinat cu securitatea trimis la Sentosa a șters mai întâi stiloul pregătit înainte ca cei doi lideri să între în sala în care urmau să-și depună semnăturile pe acest document comun. Dar în ultimul moment, când Kim se pregătea să semneze, o reprezentantă a regimului i-a întins un alt stilou scos direct din buzunar, recuperându-l imediat după semnare.

Însăși sora liderului a făcut acest gest. Kim Yo-jong, femeia în care el are cea mai mare încredere. După participarea ei în iarnă la Jocurilor Olimpice din Coreea de Sud, atmosfera dintre cele două state s-a mai detensionat.

Deși aparent șefii celor două state au afișat calm și stăpânire, micile gesturi denotă neîncrederea lui Kim Jong-un, care are grijă să întrețină misterul din jurul persoanei sale.

Deși se discută despre presupusele sale probleme de sănătate, (obezitate, hipertensiune sau diabet), Kim Jong-un nu permite scăparea niciunei informații despre el. Iar la summit  nu s-a apropiat de niciun alt instrument de scris, altul în afară de cel oferit de sora sa, recuperat imediat după semnare.

Mai mult cotidianul sud-coreean Chosun Ilbo întărește presupunerile că la dictatorul Kim nimic nu e întâmplător, întrucât a publicat o informație conform căreia toalete portabile l-au însoțit pe Kim Jong Un, pentru a evitarea prelevării neautorizate de mostre fecale. De altfel, aceasta este o tradiție în dinastia Kim, cu ocazia rarelor călătorii în străinătate făcute de liderii nord-coreeni.

Sursa foto: skynews.com

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel