Căpușa reprezintă prădătorul din iarbă! Sunt insecte parazite hematofage, adică se hrănesc cu sângele gazdei. Se găsesc preponderent pe pielea animalelor sau în blana lor, pe pielea păsărilor sau, mai rar, a reptilelor, dar pot mușca și oamenii. Atenție, însă, pot transmite boli grave!
Căpușele se găsesc de obicei în iarba înaltă și de acolo trec direct pe tegumente. Acestea se atașează de corpul victimei, nu sar, nu zboară. Cele mai multe cazuri de mușcături de căpușe apar primăvara și vara (până târziu, spre toamnă).
„Căpușele pot avea dimensiuni extrem de reduse, dacă observați o leziune suspectă pe piele puteți folosi o lupă pentru examinare. Se pot fixa oriunde (chiar și în locuri ferite precum zona inghinală, axilă, în spatele genunchilor, a urechilor, gât, scalp), și pot să nu provoace nici un disconfort la atașare sau în timpul hrănirii. La copii, căpuşele sunt adesea detectate pe cap, la rădăcina firului de păr. De obicei, muşcătura de căpuşă are aspectul unei mici umflături închise la culoare cu o coajă care nu poate fi înlăturată la pieptănat”, arată Dr. Daniela Rahotă, director executiv al DSP Bihor.
O parte din căpușe nu transmit boli și nici nu determină apariția unor probleme grave de sănătate pentru gazdă. Altele însă, reprezintă principalul vector al bolii Lyme, al encefalitei de căpușă sau al altor boli grave.
Nu tratați cu indiferență mușcătura de căpușă! Ele trebuie îndepărtate în întregime imediat ce sunt descoperite. Îndepărtarea corectă și completă a căpușelor se poate efectua doar de către personal medical calificat!
SIMPTOME: febră, dureri de cap, greață, vomă, dureri musculare, însoțite uneori de apariția unor pete roșiatice (eritem migrator) la locul leziunii. Simptomele pot debuta încă din prima zi de la mușcatură și până la 3 săptămâni.
Recomandări:
1.Când faceți o drumeție sau ieșiți la iarbă verde, purtați haine deschise la culoare (pe care se vor observa mai ușor eventualele căpușe), pantaloni lungi cu elastic jos sau introduși în șosete, bluze cu mânecă lungă, șapcă și, eventual, mănuși. E de preferat să folosiți încălțăminte fără orificii sau decupaje – pantofi sport în loc de papuci, sandale.
2.Evitați să treceți prin tufișuri sau zone cu iarbă înaltă. Folosiți pături deschise la culoare pentru picnic, folosiți plase anti-insecte/folie de protecție când dormiți în aer liber sau în cort.
3.Se pot folosi substanțe de tipul spray, loțiuni, unguente care previn infectarea cu căpușe. Acestea se pot aplica pe piele sau pe haine (conform indicațiilor de utilizare) și pot fi achiziționate din farmacii. Atenție! În cazul copiilor se pot utiliza doar produse adecvate vărstei lor.
4.După activitățile în aer liber, inspectați în întregime cu atenție corpul dumneavoastră, al copiilor și blana animalelor care v-au însoțit.
5.Faceți un duș când vă întoarceți din excursie sau de la picnic. Căpușele pot sta pe piele chiar și câteva ore fără să se atașeze, așadar e posibil să scăpați de cele nefixate.