Sari la conținut

Este cel mai puternic aliment antioxidant din lume! Călugării budiști îi spun: remediul suprem pentru cancer

De ce este bine să îl consumăm zilnic

Goji sunt niște fructe mici, de culoare roșie, cu gust dulce acrișor, care și-au făcut treptat loc pe rafturile magazinelor și în rețetele naturiste, datorită proprietăților lor antioxidante excepționale.

Reprezintă cel mai puternic antioxidant dintre toate produsele alimentare existente în lume. De aici și notorietatea.

Fructele goji sunt considerate un adevărat panaceu, prezente din cele mai vechi timpuri în medicina chineză, apreciate și consumate de călugării budiști pentru efectul lor antiîmbătrânire, dar și pentru că au renumele de remediu suprem anticancer. De câțiva ani, sunt din ce în ce mai prezente în farmacia naturistă. Dar oare chiar vindecă orice?

Specialiștii atrag atenția că, până în acest moment, nu s-a demonstrat științific faptul că o cură de goji reduce riscul apariției cancerului și nici că aceste mici fructe ar fi o veritabilă fântână a tinereții fără bătrânețe.

”Cerul este limita, atunci când vine vorba despre includerea fructelor de goji în alimentația de zi cu zi. Reprezintă o sursă importantă de antioxidanți. Dar nu trebuie să credeți orbește toate beneficiile atribuite consumului acestui superfruct”, spune Rosanna Lee, specialist în nutriție și sănătate la Buffalo General Hospital din Toronto, Canada.

Pentru a obține efectele benefice organismului, se recomandă consumul de 20-30 g fructe de goji pe zi.

Care este adevărul despre fructele goji

  • Conțin 21 de minerale, printre care magneziu, fier, calciu, potasiu, cupru și seleniu, 18 aminoacizi (mai mult decât polenul!), vitamina A, vitamina B, B2 și B6, vitamina E, polizaharide, 29 de acizi grași nesaturați, antioxidanți, fitosteroli și fenoli
  • Sunt o sursă ideală de proteine
  • Goji se află pe primul loc pe scara ORAC, care măsoară proprietățile antioxidante, cu 25.300 de unități la 100 g de produs. Pe locul al doilea sunt Aronia (scorușul negru), cu 16.100 de unități și prunele uscate, care au 5.700 de unități. Asimilarea a 5000-6000 unități de antioxidanți ORAC pe zi asigură o bună protecție pentru corp și creier.
  • Sursă excelentă de vitamina A, fructele goji conțin mai multe carotenoide decât orice alt produs alimentar, antioxidanți care protejează organismul de stresul oxidativ, reduc oboseala și întăresc capacitatea de protecție a organismului.
  • Zeaxatina din goji reduce riscul de degenerescență maculară, principala cauză a orbirii în rândul persoanelor de peste 55 de ani.
  • Fructele goji sunt o sursă valoroasă de vitamina C, conținând, per unitate, o cantitate de 500 de ori mai mare decât cea conținută de portocale.
  • Fructele de goji sunt sărace în calorii, dar foarte bogate în fibre, datorită semințelor mici aflate în interiorul fructului. De aceea, mulți nutriționiști recomandă consumul de fructe de goji atunci când urmăm o cură de slăbire, goji contribuind la buna funcționare a tranzitului intestinal și la asigurarea energiei necesare pe parcursul unei zile.
  • Foarte important este că fructele goji nu sunt indicate persoanelor care urmează un tratament de subțiere a sângelui, întrucât aceste fructe pot anula efectul medicamentelor.
  • Cei cu afecțiuni renale nu trebuie să consume cantități mari de goji, deoarece conțin oxalați, substanțe care împiedică absorbția calciului în oase și favorizează formarea pietrelor la rinichi.
  • Goji stimulează sistemul imunitar, dar nu sunt recomandate gravidelor, fiindcă stimulează contracțiile uterine.

*Acest articol are caracter informativ și educațional și nu poate substitui consultul medical de specialitate. Vă mulțumim!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel