Sari la conținut

Firele de păr crescute sub piele – de ce apar și care este cea mai eficientă metodă pentru prevenirea lor

Firele de păr crescute sub piele la nivelul picioarelor și în regiunea intimă reprezintă o problemă frecventă, supărătoare și totodată aproape iminentă atunci când sunt folosite mijloace tradiționale de îndepărtare a părului. Domnul doctor Laurențiu Vlădău, specialist dermatolog în cadrul Clinicii Hebra dermatologie, a explicat cauzele apariției acestei situații jenante și care este metoda cea mai eficientă de prevenire a ei.

Factorul favorizant principal al apariției firelor de par crescute sub piele este reprezentat de epilare. Aproape orice tehnică mecanică de înlăturare a firelor de par poate cauza această problemă, însă, probabil, ea apare cel mai frecvent în cazul epilării cu lama de ras.

De ce cresc firele de par sub piele?

Dispozitivele moderne de epilare sunt prevăzute cu mai multe lame care secționează transversal și progresiv firul de păr gros de la nivelul picioarelor sau zonei pubice. De cele mai multe ori, pentru o eficiență sporită, se întinde pielea și se efectuează 2 pasaje.

“Imediat după epilare, firul de păr gros, terminal, nu mai este vizibil la suprafața pielii și se retrage în straturile mai profunde, obțînându-se astfel un efect dorit, bun pe termen scurt. În unele situații însă, orificiul de ieșire al firului de păr la suprafața pielii este obstruat, blocat de keratină, proteina structurală a stratului superficial al pielii, epidermul. Acest eveniment este favorizat de frecare, purtarea de lenjerie sau haine strâmte, din materiale sintetice, folosire de creme grase sau transpirația excesivă. Traiectoria normală a firului de par este blocată și acesta va crește sub piele ducând la apariția unor umflături, discrete la început. Complicațiile precum infecția și inflamația firului de par (fenomen numit foliculită), pigmentare, cicatrici apar frecvent și sunt foarte supărătoare”, explică domnul doctor Laurențiu Vlădău.

Firele de păr, vizibile sub un strat subțire de piele, sunt de cele mai multe ori extrase apoi cu un ac însă, de obicei, cresc în același mod cu ocazia epilarii următoare. Din păcate, o anumită categorie de persoane –  cele cu firul de păr gros și creț sunt mai predispuse spre a dezvolta această problema decât persoanele cu păr fin și subțire.

Metode de prevenție

Câteva măsuri generale pot preveni apariția firelor crescute sub piele la pivelul picioarelor și zonei intime precum și complicațiile acestora.

“Loțiunile sau cremele ușoare cu proprietăți humectante pot fi de ajutor persoanelor cu piele uscată pentru a evita obstrucția foliculară cu dopuri de keratină. Uleiul de corp aplicat imediat înainte de epilare, atunci când este folosită lama de ras, va lubrifia firele de păr groase, în felul acesta evitând iritația și inflamația care favorizează foliculita. Nu în ultimul rând, utilizarea unui săpun antibacterian înainte și după epilare, precum și atunci când firele de păr sunt extrase de sub piele cu acul, este esențială pentru a diminua riscul de apariție a unor infecții foliculare”, recomandă specialistul dermatolog.

Pe lângă pregătirea corespunzătoare a pielii pentru procesul de epilare, este recomandată totodată și evitarea purtării pantalonilor și lenjeriei intime strâmte, din material sintetic, mai ales imediat și la scurt timp după îndepărtarea părului, pentru a diminua fricțiunea excesivă și transpirația.

“Manipularea papulelor cauzate de firele de păr crescute sub piele trebuie să se facă cu atenție, pentru a nu cauza cicatrici persistente. Pentru a reduce riscul de apariție a pigmentării post-inflamatorie este esențială evitarea expunerii la soare în timpul și la scurt timp după episoadele de foliculită”, atenționează specialistul dermatolog.

Cea mai bună soluție – tratamentele IPL sau laser

Deși medicii dermatologi pot trata de cele mai multe ori complicații precum foliculita și chiar și pigmentarea post inflamatorie, din păcate acestea pot recidiva dacă firele de păr continuă să crească sub piele în ciuda măsurilor descrise mai sus. În acest caz, cea mai eficientă metodă de rezolvare a problemei firelor de par crescute sub piele este epilarea cu lumina inteligentă de tip IPL sau LASER.

“Aceste tehnici distrug firul de păr printr-un proces de fototermoliză și au efecte de lungă durată, semipermanente sau permanente, eliminând în totalitatea probleme precum creșterea sub piele a firelor de păr și foliculita. Epilarea IPL este foarte bine tolerată și nedureroasă, fiind lipsită de efecte adverse notabile și foarte eficientă atunci când este efectuată de personal medical calificat și cu aparate de calitate”, explică specialistul dermatolog.

Așadar, acordarea unei atenții deosebite îngrijirii înainte și după epilare poate ajuta în unele cazuri la prevenirea creșterii firelor de păr sub piele. Dacă acestea își fac, totuși, apariția, epilarea IPL sau laser reprezintă două proceduri prin care putem obține vara aceasta picioare frumoase și fine, pregătite pentru a fi expuse la soare pe plajă!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel