Slăbirea este un deziderat pentru mulți dintre noi, însă atunci când se întâmplă fără să faci ceva în sensul acesta, este un puternic semnal de alarmă.
Mai ales dacă această slăbire are loc rapid. Dacă nu ai schimbat nimic din obiceiurile alimentare sau dacă nu te-ai apucat intens de sport, o slăbire accentuată trebuie să te pună serios pe gânduri.
Scăderile mari în greutate pot fi un simptom al depresiei, al hipertiroidismului sau al cancerului. Consultaţi medicul de familie dacă aţi slăbit patru-cinci kilograme într-un interval de o lună, fără să fi ţinut o cură de slăbire şi fără să fi făcut exerciţii fizice intense.
Fluctuaţiile de greutate de unu-două kilograme într-un interval de o lună sunt normale, spun specialiştii. Aceste variaţii sunt cauzate de aportul variabil de lichide şi de alimente dintr-o anumită perioadă, dar şi de efortul fizic depus.
Depresiile şi toate celelalte tulburări psihice scad pofta de mâncare şi duc, în general, la o scădere semnificativă în greutate, într-un interval scurt de timp. Acelaşi efect îl au asupra organismului oboseala cronică şi stresul, care influenţează nivelul leptinei, hormonul ce controlează apetitul. Însă alte persoane cresc în greutate atunci când sunt stresate, mâncarea devenind în cazul lor o formă de compensaţie sau un refugiu care îi face să se simtă mai bine.
O afecţiune care poate debuta cu o scădere importantă în greutate, într-un timp scurt, în ciuda unui apetit crescut, este hipertiroidia. Pierderea kilogramelor poate fi însoţită sau urmată de alte simptome, precum bătăi rapide sau neregulate ale inimii, transpiraţii, piele caldă şi umedă, tranzit accelerat sau sensibilitate crescută la căldură. O altă cauză a slăbirii bruşte poate fi şi tuberculoza. În general, ea are şi alte simptome asociate, greu de ignorat, cum sunt tusea cronică, astenia, slăbiciunea fizică şi transpiraţiile nocturne, potrivit adevarul.ro.
De asemenea și cancerul poate fi anunțat de o slăbire bruscă și nemotivată. Cancerele dau semne serioase abia când sunt bine instalate în organism, ceea ce este foarte grav.
Așadar, doar medicul de familie vă poate îndruma mai departe, în cazul în care nu vă mai opriți din slăbit.
La copii, prima cauză a slăbirii accentuate este o boală parazitară.
Giardioza (infecţia cu Giardia lamblia), oxiuriaza (cu oxiuri) şi ascaridioza (cu Ascaris lumbricoides) provoacă dureri abdominale şi greaţă, iar copilul îşi pierde pofta de mâncare, ceea ce explică pierderea kilogramelor. Este important ca boala parazitară să fie diagnosticată şi tratată cât mai rapid. În caz contrar, ea va afecta creşterea copilului.