În cadrul unei intervenții chirurgicale care a durat patru ore, o echipă de medici coordonată de Dr. Lucian Mărginean a salvat viața unei paciente cu șapte anevrisme cerebrale!
Florian Saiu
La începutul acestei luni, o echipă de specialişti din cadrul Compartimentului de Radiologie Intervențională a Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală a Spitalului Clininic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, coordonată de Dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervenţională, sub supravegherea prof. Istvan Szikora, de la Institutul de Boli Neurologice din Budapesta, ex-preşedinte al Societăţii Europene de tratament neurologic minim invaziv, au realizat o intervenţie în premieră în România, tratarea a cinci anevrisme cerebrale, prin
implantarea simultană a două dispozitive de ultimă generaţie pentru devierea fluxului sanguin.
În cadrul intervenţiei care a durat aproximativ 4 ore, unei paciente de 54 de ani, din judeţul Mureş, i-au fost implantate la nivelul principalelor vase cerebrale (artere carotide interne) două dispozitive revoluționare care deviază fluxul sanguin excluzând anevrismele din circulaţie. Astfel, prin această intervenţie minim invazivă s-a eliminat riscul major de ruptură şi hemoragie cerebrală, care îi puteau fi fatale pacientei.
Secretul tehnologiei
Cazul acestei paciente este foarte rar, ea având șapte anevrisme cerebrale, din care două (tot fără soluție chirurgicală) au fost tratate de echipa Dr. Lucian Mărginean, în urmă cu câteva luni, când au generat o hemoragie cerebrală, necesitând o interventie de urgenţă. Dispozitivele care au fost implantate în cadrul intervenţiei de marti au o particularitate prin faptul că riscul de a se tromboza (închide) este mult redus prin tehnologia construcţiei lor, şi astfel a fost posibilă implantarea lor simultană în ambele artere principale care duc sânge la creier.
„În cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş se face medicină de performanţă, iar intervenţia realizată de echipa coordonată de Dr. Mărginean confirmă Spitalul ca centru de referinţă la nivel national. Felicit cu această ocazie întreaga echipă”, Dr. Claudiu Puiac, manager (SCJUTM)
Intervenția a fost gratuită
În acest moment, starea pacientei este foarte bună, urmând să fie externată. „Dacă nu se intervenea cu aceste dispozitive, oricând exista riscul unei hemoragii cerebrale fatale, fără soluţie chirurgicală”, au explicat medicii. Intevenţia a fost gratuită pentru pacientă, deoarece cele două dispozitive de ultimă generaţie implantate au fost puse la dispoziţie gratuit de către firma producătoare, ca sponsorizare printr-o fundaţie. 4 ore a durat intervenția chirurgicală pentru salvarea pacientei de 54 de ani.