Sari la conținut

Ce se întâmplă în organismul unui fumător, după ce renunţă la acest obicei

Corpul se recuperează extrem de repede după renunţarea la ţigări. Însă unele schimbări rămân ireversibile.

La 20 de minute de la renunţatul la fumat, tensiunea arterială revine la normal. Nicotina din ţigări eliberează epinerfină şi norepinefrină, care cresc ritmul cardiac şi îngustează vasele sanguine. Din cauza acestor substanţe, extremităţile fumătorilor sunt, în general, reci.

După două ore, nevoia de nicotină revine, iar persoanele devin nervoase şi anxioase. După opt ore, monoxidul de carbon din sânge este eliminat, permiţând ca nivelul oxigenului să revină la normal. În cazul fumătorilor înrăiţi, celulele roşii cresc în dimensiune, provocând în cele din urmă cheaguri de sânge, informează descopera.ro. 

La 24 de ore după renunţarea la ţigări, apare tusea puternică, acesta fiind modul în care corpul încearcă să scape de toate toxinele din plămâni.  În acelaşi moment riscul apariţiei bolilor cardiace scade. 

În 48 de ore, nicotina este eliminată complet din corp, iar persoanele încep să simtă din nou gustul mâncărurilor. La 72 de ore, dorinţa de nicotină va provoca dureri de cap, ameţeală, greaţă şi crampe.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel