Din cuprinsul articolului
În ultimii ani, am putut observa că prind, la toate generațiile, provocările. De la cele stupide, cum a fost Ice Bucket Challenge (îți turnai o galeată cu gheață în cap), până la cele cu tentă umanitară, gen „Adoptă un bătrân de Crăciun” și altele asemenea sau mult mai actuala campania #metoo, ca să fie dezvăluite cazurile de abuz sexual la Hollywood.
Cele mai multe dintre ele au avut un impact fulminant: milioane de oameni și-au turnat gheață în cap, iar zilnic la Hollywood câte-o starleta face mărturisiri. De ce se întâmplă asta, ne explică Eveline Țibichi – Osnaga, psihologul colaborator al Doctorului zilei
Dana Lascu
– Dr zilei: De ce ne atrag provocările și ce câștigăm când le acceptăm?
– Psiholog Eveline Țibichi Osnaga: Ne atrag pentru că ne scot din rutină și câștigăm pentru că ne scot din zona de confort. Rutina dacă nu este în cantități moderate reușește să ne facă viața un chin și orice ieșire din rutină este ca o pată de culoare într-un tablou monoton, iar provocarea în acest context devine motivație. Să demonstrez celor din jur că EU POT și poate, în cazurile mai fericite, să-mi demonstrez eu mie că pot sau mai pot încă. Spuneam că ce aduce bun provocare este ieșirea din zona de confort, explicația este simplă… progresul, dezvoltarea, încrederea în propria persoană se află în afara zonei de confort. Ceea ce înseamnă că sunt suficient de motivat încât știu că dacă vreau să fac ceva pentru mine sau în viață, știu că trebuie să fac și ce nu îmi place, nu doar ce îmi place sau știu să fac. În altă ordine de idei, Ice Bucket Challenge devenise un trend dintr-o campanie umanitară unde erau provocate persoanele publice. Din punctul meu de vedere campania respectivă s-a transformat din provocare într-o imitare ieftină cu reacții lipsite de autenticitate, doar cu dorința de a ieși în evidență.
Provocarea și răspunsul trebuie asumate
– Cum reușim să-i stârnim pe cei din jur? Cum îi provocăm?
– Păi îi stârnim când îi „ademenim” cu o recompensă (dacă faci asta, primești asta…), atunci când punem pariu și se întâmplă să pierdem și suntem nevoiți să respectăm ce am promis (vezi cazul lui Mircea Badea cu penele pe fund în plină iarnă în față guvernului), atunci când ne îndoim de capacitățile lor (eu pot să fac asta, tu poți?), atunci când provocăm prin agresivitate (vezi cazul Șerban Nicolae, înainte de a-și ieși din pepeni a fost provocat, iar reacția lui nu a fost potrivită, însă tot provocare se numește). După cum vedem, sunt multe modalități prin care reușim să-i stârnim pe cei din jur și este o alegere strict personală dacă răspundem la acestea. Iar dacă răspundem, trebuie să ne asumăm și modul în care o facem.
– Este sau nu este provocarea benefică? Și explică te rog ambele cazuri: atunci când tu lansezi provocarea și atunci când tu ești cel care o acceptă.
– Cred că cea mai benefică provocare este atunci când ne provocăm singuri, când singurul lucru pe care îl câștigăm este că ne dovedim noi propriei persoane că putem să facem ceva măreț. Cât despre cele două situațîi de care vorbești, ambele pot fi pozitive sau negative. Sunt pozitive atunci când tu accepți o provocare de genul „hai să mergem împreună o dată pe lună la teatru” și dacă tu mă provoci pe mine „să alergăm împreună în fiecare seară”. Și în cazul celor negative este la fel, însă cheia nu stă în pe ce parte a baricadei te plasezi, ci cui îi permiți să te provoace. Cât de vulnerabil ești dispus să fi în relația cu cel care te provoacă? Ce ai de pierdut și ce ai de câștigat dacă intri în jocul ăsta?
Cum eviți o provocare
– Dr zilei: Nu toate provocările au, însă, valoare, sau nu sunt benefice, nu te ajută. Unele sunt stupide, altele îți pot dăuna. Cum răspundem provocărilor negative?
– Psiholog Eveline Țibichi Osnaga: Bună întrebare… totul ține de caracter, de context, de abilități și de cum suntem capabili să evaluăm respectiva situație. De exemplu, eu evaluez dacă se merită să întru într-un joc de genul acesta din cel puțin două perspective: este cel din față mea mai bun decât mine din punctul respectiv de vedere (am ce învață din asta?) și câtă încredere am eu în acea persoană, și dacă nu am în ea, am în mine ceea ce înseamnă că nu o să-i intru în joc. În altă ordine de idei, respingerea este o provocare în sine, adică este posibil să răstorni situația și din provocat să devi provocant dacă îi arăți respingerea provocării celui care a inițiat-o. Cu alte cuvinte, dacă aleg să te ignor și simți că nu mă ating vorbele tale malițioase să-ți consumi resursele și energia și apoi să rămâi cu frustrarea că nu ai obținut nimic.
Cum și când lansezi o provocare?
– Psiholog Eveline Țibichi Osnaga: În cabinet îmi provoc clienții atunci când sunt într-un blocaj și mă folosesc de resursele pe care știu că le au și niciodată de ce știu că îi face și mai vulnerabili. În viață personală am grijă să fac asta când îmi permite contextul, atunci când am încredere atât în mine cât și în cel din față mea în egală măsură și atunci când am eu nevoie de ceva nou sau de ceva frumos. Probabil cele mai de impact provocări sunt cele autentice ne programate sau regizate dinainte.
