În luna decembrie, Primăria Capitalei și ASSMB îi invită pe bucureșteni să le facă un cadou celor aflați în nevoie și să doneze sânge.
În acest context, de luni până vineri, între orele 7,30 și 13,30, Centrul de Transfuzie Sanguină București are porțile deschise pentru a primi cât mai mulți donatori. Luni, 11 decembrie, începând cu ora 9,00, Centrul mobil de donare se va afla la sediul Primăriei Capitalei, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a PMB.
„Sângele donat salvează, anual, un milion de pacienți. O pungă de sânge salvează 3 vieți. În decembrie, „luna cadourilor”, numărul donatorilor scade cu un sfert. „N-avem sânge!” Este mesajul campaniei de informare cu privire la importanța donării de sânge, în „luna cadourilor”. Semnalul de alarmă este tras de Primăria Capitalei prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină București. Potrivit cifrelor oficiale, ultima lună din an aduce, în medie, cu 25% mai puțini bucureșteni la Centrul de Transfuzie Sanguină. În același timp, însă, cererea spitalelor rămâne la fel de mare.
În Capitală, sunt 60 de spitale de stat și private, dintre care 14 de urgență. Lunar, cererea de sânge este de trei ori mai mare decât cantitatea care poate fi oferită. De aceea, în decembrie, Primăria Capitalei și ASSMB îi invită pe bucureșteni să le facă un cadou celor aflați în nevoie. (…) La fiecare 2 SECUNDE, un pacient are nevoie de sânge!”, este postarea de pe pagina de socializare a Primăriei Capitalei.