Inflamatie a unei trompe uterine sau a ambelor. Cauze si simptome – Originea unei salpingite este infectioasa, germenii responsabili fiind cei ai bolilor cu transmisie sexuala (chlamydia, gonococul, micoplasma). Aceasta inflamatie se manifesta, in general, prin dureri pelviene, prin sangerari vaginale, printr-o febra mai mult sau mai putin ridicata, prin pierderi vaginale anormale; uneori, totusi, ea nu se traduce prin nici un semn si este descoperita in cursul unui examen motivat printr-o sterilitate. lnflamatia se poate intinde la organele invecinate: vagin, parametru (membranele de sustinere situate de o parte si de alta a uterului), ovarele. Salpingita acuta constituie o urgenta terapeutica deoarece de buna functionare a trompelor depinde fecunditatea feminina. Tratament si supraveghere – Tratamentul consta in luarea de antibiotice adaptate la germenele respectiv, pe o perioada mergand de la 10 zile la 3 saptamani. Este, de asemenea, necesar si un tratament antibiotic al partenerului.
Anxietatea e problemă tot mai întâlnită
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.