Din cuprinsul articolului
Doctorul Cătălin Luca (dr-catalin-luca.ro), consideră că 90% din îmbolnăviri sunt cauzate de un colon murdar, iar statisticile arată că 1 din 20 locuitori ai ţărilor dezvoltate sunt afectaţi de cancer de colon, care este a doua cauză de deces prin cancer.
Surprinzător, dar adevărat: în mod curent ființa umană asimilează doar 10% din nutrienții din hrană. Aceasta se datorează formării de-a lungul timpului a așa-numitei ”plăci de mucoid” ce reprezintă un amestec de materie parțial digerată și în stare de putrefacție, amestecată cu substanțe toxice și medicamente și închegată cu mucus întărit ce se depune pe peretele intestinului. De-a lungul timpului această teacă poate ajunge să cântărească între 2 și 11 kg de reziduuri metabolice! Aceste incrustații ajung să se întărească și să se comporte ca un ”perete despărțitor” între intestin și hrană, împiedicând astfel procesul de asimilare al hranei. Aceasta va face ca, oricât de sănătoasă ar fi mâncarea noastră, oricâte suplimente nutriționale i-am adăuga, să fie în zadar dacă asimilarea acestora este împiedicată de o placă mucoidală consistentă.
Un colon murdar este o sursă de toxine pentru întregul organism
Alimentele prăjite, bogate în amidon, cu aditivi, cu multe proteine îngreunează foarte mult placa de mucoid, astfel încât aceasta ajunge să apese pe organele din vecinătate (ficat, vezica biliară). Astfel, colonul se transformă treptat într-o groapă de gunoi a organismului. La temperatura de 37 grade C, placa mucoidală intră în descompunere, răspândind toxine, otravă și bacterii în circuitul sanguin și de aici în tot organismul, cauzând diferite boli, inclusiv cancer. Un colon intoxicat are consecințe nefaste asupra organismului. Toxinele neeliminate din colon ajung în limfă. Supraîncărcarea limfei cu toxinele din colon determină slăbirea sistemului imunitar, dar are repercusiuni și asupra căilor respiratorii superioare (angină, sinuzită, rinită, otită) și asupra pielii (acnee, eczeme, psoriazis). Toxinele având originea în colon se răspândesc în tot corpul pe cale sanguină, se fixează în țesuturi și intoxică progresiv țesutul cerebral.
Semnele unui colon care necesită purificare
– stări de oboseală, somnolență, sistem imunitar scăzut
– digestie proastă: balonări, diaree, constipație, grețuri
– respirație îngreunată, transpirație cu miros neplăcut, depozite albicioase pe limbă
– obezitate sau abdomen proeminent
– insomnii, cearcăne pronunțate
– păr casant, piele uscată, acnee
– dureri de cap sau de spate
– paraziți intestinali
Fibrele vegetale – un pas spre sănătate
O recomandare majoră a doctorului Catalin Luca cu privire la reducerea riscului de apariție a cancerului de colon este adoptarea unei diete bogată în fibre și săracă în carne. O alimentatie sănătoasă de tip vegetarian, lipsită de toxine, aditivi sau grăsimi contribuie la sănătatea organismului și bineînțeles la cea a colonului. Cel mai indicat pentru curățarea lui este o dietă bogată în fibre vegetale, care acționează ca niște adevărate ”mături” pentru colon, curățând deșeurile de pe pereții acestuia. O cantitate de minim 35 g de fibre pe zi reduce cu mai mult de 40% riscul apariției cancerului de colon.
Aportul de fibre poate fi adus prin:
- cereale integrale: pâine, făină de ovăz, orez brun și cerealele integrale (precum fulgii de grâu).
- gustările din alune, prăjiturelele de orez, semințele de floarea-soarelui între mesele principale,
- fasolea sau lintea sunt alegeri foarte bune pentru curățarea colonului, cu atât mai mult cu cât ele asigură un aport de proteine și vitamine B.
- legumele cu frunze verzi țin toxinele la distanță de colon. Spanacul, mazărea, salata verde și varza furnizează nutrienți și sunt surse grozave de fibre solubile și insolubile.
- spirulina, prin conținutul de clorofilă, determină curățarea tractului intestinal și repară țesuturile compromise.
- merele, strugurii și alte fructe pe bază de apă, precum pepenele roșu, „spală” sistemul de paraziți și de toxinele ce favorizează instalarea bolilor.
- sucul de fructe și legume furnizează colonului și întregului corp vitaminele necesare, ne scapă de excesul de materii fecale și controlează eliminarea lor.