Sari la conținut

Cele 27 de CAUZE care pot duce la ALZHEIMER

Află cum un eveniment de viață traumatizat te poate conduce la demență. Cercetătorii au identificat 27 de evenimente de viață care afectează creierul și îl pot îmbătrâni. Debutul poate avea loc la vârsta copilăriei, când apare teama abandonului. Experții consideră că stresul inflamează creierul, fapt ce poate duce la demență.

Cercetătorii au identificat 27 de evenimente de viață care afectează creierul și îl pot îmbătrâni. Debutul poate avea loc la vârsta copilăriei, când apare teama abandonului. Experții consideră că stresul inflamează creierul, fapt ce poate duce la demență.

Experiențele traumatizante, cum ar fi pierderea cuiva drag, un divorț sau concedierea pot îmbătrâni creierul cu până la 4 ani, spun oamenii de știință, conform DailyMail.

Ei au identificat 27 de evenimente de viață care pot conduce chiar și la declanșarea bolii Alzheimer.

Deteriorarea poate începe în copilărie, când probleme ca repetarea unui an sau exmatricularea pot fi considerate evenimente stresante.

Cele 27 de evenimente peturbatoare, cauzatoare de alterare cerebrală sunt: în copilărie sau în adolescență – repetarea unui an, plecarea de acasă, șomajul părinților, patima băuturii la părinți, consumul de droguri al părinților, renunțarea la școală, exmatricularea sau suspendarea de la școală.

Și evenimente care pot apărea la orice vârstă. Renunțarea la facultate, concedierea, lipsa unei slujbe un timp mai îndelungat, moartea unui părinte, divorțul părinților, infidelitatea partenerului, probleme cu rudele, moartea unui frate, moartea unui copil, accidentul copilului, dacă îți ia casa foc sau este inundată, atacul fizic, agresiunea sexuală, probleme juridice grave, sentință cu ani mulți de închisoare, falimentul personal, pierderi financiare mari, ascensiune socială, înrolarea în armată, experiența luptelor.

Oamenii de știință sunt de părere că stresul major afectează creierul și îl vulnerabilizează pe termen lung, putând cauza demența. Dr. Maria Carrillo, de la Asociația americană a luptei împotriva Alzheimer a declarat că pe lângă cei 27 de factori cauzatori prezentați, experiențe precum schimbul școlilor în copilărie sau al caselor pot fi într-atât de traumatizante, încât să producă efecte. De aceea, este indicat să ne preocupe sănătatea creierului încă de la naștere, dacă nu cumva chiar dinainte.

O echipă a Universității Wisconsin a adunat date de la 1320 de persoane, în jurul vârstei de 58 de ani, care au oferit date despre experiențele lor stresante.

Fiecare experiență stresantă a îmbătrânit creierul cu circa 4 ani, în cazul participanților afro-americani. Media pentru toți participanții a fost cu îmbătrânire de 1 an și jumătate pentru fiecare în parte. Studiul a relevat o sensibilitate mai mare în rândul afro-americanilor, ceea ce denotă o incidență mai mare a demenței în rândul lor.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel