Cercetătorii britanici au analizat date de la 165.000 de persoane şi au descoperit că o creştere cu 10% a Indicelui de Masă Corporală (IMC) se datorează unei scăderi cu 4% a nivelului acestei vitamine în organism.
Calcularea Indicelui de Masă Corporală este una dintre cele mai răspândite metode de analiză a gradului de obezitate datorită simplităţii sale. Sunt necesare doar datele privind greutatea şi înălţimea.
Este vorba despre vitamina D, un nutrient care are un rol important în în prevenirea unor boli ca scleroza multiplă, anumite tipuri de cancer și boli cardiovasculare. În plus, este deja cunoscută pentru proprietatea sa de a ajuta organismul să asimileze calciul foarte important pentru întărirea oaselor.
Organismul nostru o produce în mod natural în urma expunerii la soare, însă mai poate fi asimilată şi din alimente ca peștele gras, ouăle și brânzeturile.
Legătură dintre indicele de masă corporală şi nivelul de vitamina D a fost întâlnită atât în cazul femeilor cât şi în cazul bărbaţilor, inidiferent de vâstă.
Studiul sugerează că un IMC mai mare reduce niveul de vitamina D din organism, în schimb influenţa vitaminei asupra ICM-ului este mai mică.
,,Deficienţa de vitamina D este o grijă importantă în ceea ce priveşte sănătatea. În timp ce majoritatea mesajelor se concentrează pe evitarea expunerii la soare sau pe utilizarea excesivă a cremelor cu protecţie solară, ar trebui avut în vedere şi faptul că lipsa acestei vitamine, produse de corpul nostru în urma expunerii la soare, este una din cauzele obezităţii”, explică dr. Elina Hypponen unul dintre iniţiatorii studiului Universităţii din Londra.