Sari la conținut

Femeile la menopauză vor putea face copii datorită unei proceduri revoluționare care va fi disponibilă și în România

gravida
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
alaptare

Unul din cinci cupluri aflate la vârsta reproductivă primește diagnosticul dur de infertilitate atât în România, cât și la nivel mondial. O procedură revoluționară, ce se efectuează în acest moment în doar câteva țări, va fi implementată și în România, la clinica Genesis Athens București.

Menopauza precoce, rezerva ovariană scăzută, problemele endometrului sunt trei dintre cauzele principale ale infertilității la femei. Dacă până acum aceste diagnostice puteau însemna și un capăt de drum pentru femeile care-și doreau un copil, pentru acestea a apărut o nouă speranță de a-și vedea visul împlinit. Cu opt luni în urmă a fost implementată, la nivel global, o noua procedură, PRP,  care permite extragerea anumitor celule din sânge, prelucrarea acestora si injectarea apoi fie in ovare, care încep să producă din nou material genetic, fie in endometru, care se poate îngroșa suficient cât să poată permite implantarea embrionului

Practicată în acest moment în doar câteva țări, printre care Grecia, Spania și Marea Britanie, procedura revoluționară va fi implementată în premieră națională în România, în clinica Genesis Athens din București.

În Grecia, deja am realizat cu succes această procedură, avem rezultate foarte bune, femei de 4 ani la menopauză care acum sunt gravide. Începem și în România și sperăm să avem și aici rezultate cel puțin la fel de bune ca în Grecia”, a precizat profesor-doctor Konstantinos Pantos, prezent la București tocmai pentru lansarea procedurii PRP.

„Ne bucurăm că avem ocazia, în premieră în România, să efectuăm această procedură revoluționară, care, cu siguranță, va schimba destinele multor familii. Este o șansă în plus pentru cei care nu mai aveau nici o speranță că vor avea copii. Și este o dovadă că în România se pot oferi servicii medicale de top”, a spus Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel