Din cuprinsul articolului
Dragostea durează cât vrem noi, dacă știm s-o păstrăm vie. Nu contează vârsta și da, putem iubi de mai multe ori în viață, ne spunea, în materiale anterioare, Eveline Osnaga, psihologul colaborator al revistei Doctorul zilei. De data aceasta am provocat-o să vorbim despre așteptările nerealiste pe care le au bărbații și femeile, dar și despre când și de ce un partener îl înșeală pe celălalt
Dana Lascu
Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, Prințesa din Pădurea Adormită sau Cenușăreasa, sunt exemplele perfecte de basme și povești cu care ne hrănim copiii. Dar cât de bune sunt aceste exemple, odată adânc înrădăcinate în mintea noastră, atunci când ajungem la maturitate? De ce unele femei nu-și găsesc bărbatul „perfect” și de ce unii bărbați schimbă femeile din viața lor ca pe șosete?
În viața reală, ajungem să căutăm cavalerul pe cal alb în bărbații din jurul nostru, iar ei caută femeia „perfectă” – gazda perfect aranjată , expertul în bucătărie și amantă focoasă în dormitor, cum spune proverbul. O fi bine, o fi rău să avem astfel de așteptări și cât de realiste sunt ele, ne spune Eveline Osnaga, psihologul colaborator al revistei noastre.
– Doctorul zilei: Ştii, multe femei visează la un cavaler pe un cal alb, îşi creează un model de bărbat ideal şi stau şi-l aşteaptă. Bărbaţii, la fel, visează – cum se spune în popor – o doamna în sufragerie, o gospodină în bucătărie şi o „felină” dezlănţuită în dormitor. E bine sau e rău să îţi creezi, în dragoste, un şablon?
Viața nu se vede în alb și negru
– Psiholog Eveline Osnaga: Unul din lucurile importante în viaţă este să ştim ce vrem şi dacă de multe ori ne este greu să definim ce vrem, este important măcar să ştim ce nu vrem. Un alt aspect important este să nu privim viaţă prin prisma extremelor pe principiul „alb sau negru”, este bine să avem o idee despre ce ni s-ar potrivi sau ce ne-am dori, şi atunci când facem alegerea, să o facem pentru că aşa vrem noi, pentru că este potrivită pentru noi, nu pentru că aşa vor părinţii, partenerii sau prietenii noștri.
– Bine, dar nici să ne complacem într-o relație cu primul venit…
– Consider că este mai raţional să ne căutăm perechea potrivită cu care să alegem să formăm un cuplu, decât să alegem pe primul venit doar de dragul de a nu fi singuri sau de a nu fi judecaţi de societate. Un alt aspect important pe care nu-l luăm în calcul este că de cele mai multe ori ne alegem partenerii după tiparul părintelui de sex opus, în psihologie acest fenomen este explicat prin complexul lui Oedip şi complexul Electra.
Există bărbatul perfect sau femeia perfectă?
– Psiholog Eveline Osnaga: Nu! Nu există femeia perfectă sau bărbatul perfect!Din fericire nimeni nu este perfect. Perfecţiunea este o himeră care reuşeşte de multe ori să ne aducă, în viaţă de zi cu zi, anxietatea. Oamenii sunt frumoşi cu bune şi cu rele, iar atunci când vine vorba de cuplu, secretul este să ne armonizăm calităţile şi defectele cu jumătatea noastră. Nu este un proces uşor, însă rezultatele merită tot efortul. Perfecţiunea în cuplu oboseşte şi consumă din resursele acestuia, preocuparea principală ar trebui să fie orientată pe dezvoltarea relaţiei.
Dacă dragostea e așa mare, de ce înșelăm?
– Doctorul zilei: Când ajungi să înşeli persoană iubită? Şi de ce crezi că unii oameni se complac în a duce două relaţii în acelaşi timp, în loc să aleagă una dintre ele? Când și de ce apare apare zmeul din poveste, fie că e bărbat sau femeie?
– Psiholog Eveline Osnaga: Ajungem să înşelăm atunci când intervine rutină şi nu ne mai îngrijim relaţia, când uităm să ne bucurăm de cel de lângă noi şi atunci când căutăm să ne simţim „valorizaţi” de alte persoane. Relaţia de cuplu este o responsabilitate a ambilor parteneri în egală măsură, iar acest aspect este de multe ori neglijat, şi atunci avem timp să explorăm ce este în afara relaţiei, ignorând total ce este în interiorul acesteia. Dragostea triunghiulară, de fapt, ne pune faţă în faţă cu ambivalenţa propriei persoane. Încă din primele luni de viaţă ne dezvoltăm o relaţie triunghiulară atunci când ne descoperim părinţii. Tatăl ne oferă ceva prin relaţia cu el, iar mama ne oferă altceva, iar noi ne satisfacem nişte nevoi emoţionale primind din două direcţii diferite. Iar acest tipar ambivalent îl dezvoltăm pe tot parcursul vieţii, sub diverse forme. Cu alte cuvinte dacă ajungem să lăsăm în intimitatea noastră o a treia persoană înseamnă că rezonam cu acea persoană şi ea ne oferă ceva în plus, ce în relaţia noastră de cuplu nu există şi atunci în mod inconştient ne „hrănim” din ambele relaţii. Sigur că această explicaţie nu are că scop acceptarea unei situaţii atât de delicate, însă oferă o perspectivă care ne ajută să înţelegem procesul în sine. Puţini ştiu că atunci când „călcăm strâmb” nu avem că scop final o relaţie bazată pe sex, studiile arată că atât bărbaţii cât şi femeilie au nevoia de comunicare şi de căutarea înţelegerii, aceste două aspecte fiind, de fapt, punctul de plecare spre a construi o nouă relaţie.
