Un bebelus de noua luni si jumatate a suferit o rana deschisa la o mana, dupa ce i s-a montat o branula la Spitalul Judetean de Urgenta din Alba Iulia.
Maria Panache, mama copilului: „Am vazut ca avea mana rosie, dar i-a lasat branula acolo. I s-a umflat si i s-a facut o basica mare. Nu putea sa doarma, tinea mana in sus, il durea foarte tare. Nu mi se pare normal ca sa vin la spital cu o boala si sa ajung cu o gaura in mana. I-au pus numai ceva praf ca sa ii treaca, insa rana se tot sapa si nu se vindeca.”
Cand mama a vazut cat de grava e situatia, a intrebat medicii ce se intampla, iar acestia, depasiti de situatie, au trimis-o la Cluj.
Baietelul a fost dus la Spitalul de Copii din Cluj in urma cu patru zile, cu o rana deschisa la mana. Medicii l-au tinut sub observatie, iar luni au intervenit chirurgical. Cel mai probabil, spun doctorii, copilul va avea nevoie de grefe de piele pentru a se reface complet.
Calin Lazar, director medical Spitalul de Urgenta pentru Copii Cluj: „S-a facut tratamentul conservativ, s-a pregatit pentru operatie, astazi s-a intervenit chirurgical, s-a facut incizia leziunii, drenaj, urmeaza sa vada daca leziunile respective vor impune si o parte de grefa de tegument sau nu.”
Intre timp al Spitalul din Alba Iulia conducerea a deschis o ancheta pentru a stabili ce s-a intamplat cu bebelusul, de la internare pana la transferul catre cluj.
Dan Crainic, director medical Spitalul Judetean de Urgenta Alba: „Copilului i s-a administrat pe cale intravenoasa medicatia de urgenta, care era necesara in acel moment, copilului i s-a montat un cateter, o branula. Probabil o parte din substanta care s-a administrat a extravazat in tesurile paravenoase si asta sa fie cauza. Are complicatii cu necroza a regiunii palmare, a mainii drepte.”
Nicoleta Cosarca, manager Spitalul Judetean de Urgenta Alba:
„Am dispus constituirea unei comisii care sa ancheteze parcursul pacientului si in ce conditii a fost externat.”
Baietelul de noua luni si jumatate va mai ramane o perioada internat la Spitalul de Pediatrie din Cluj, pana la eventualele interventii de chirurgie plastica.
Sursa: protv.ro.