Din cuprinsul articolului
Jumătate dintre oamenii cu cancer nu au nici factori de risc, nici cazuri în familie. Cum boala poate apărea oricum, singura soluţie e depistarea precoce
Cancerul este un subiect sensibil pentru români, fruntaşii Europei atât la incidenţa, cât şi la mortalitatea din cauza cancerelor la sân şi de col uterin. Profesorul Alexandru Blidaru, şeful secţiei de chirurgie a Institutului Oncologic Bucureşti spune cu ce tipuri de cancer se confruntă cel mai des și de ce apare cancerul.
Cu ce tipuri de cancer vă confruntaţi cel mai des?
Prof.dr. Alexandru Blidaru: În secţia de chirurgie pe care o conduc, operăm cel mai des cancere la sân, de col, ovariene, dar şi de colon, rect, melanoame etc. Prin tradiţie, tratăm aici un sfert până la o treime din totalul cancerelor la sân şi ale sferei genitale feminine din întreaga ţară.
În ce stadii vin pacienţii? Se simte o creştere a numărului celor care sunt depistaţi în fază incipientă?
Majoritatatea vin în stadii avansate, consecinţă a absenţei semnelor evidente în primul stadiu sau reţinerii de a merge la medic de la primele semne, dar şi a lipsei screening- ului. După 1990, am sperat că se vor face astfel de programe, dar, din păcate, şi acum operez frecvent tot cancer în stadiul III. Screeningul e util mai ales pentru cancerul mamar şi de col uterin, însă trebuie să cuprindă un procent mare de populaţie – peste 80-90% dintre femei. Există şi o categorie mică de persoane care ajung la noi în faze incipiente, însă numărul lor e scăzut în raport cu datele din Europa occidentală.
Putem vorbi de un profil al bolnavului? Care sunt factorii de risc?
Cancerul nu discriminează, nu e rasist şi nici misogin, citez un coleg. E o combinaţie între predispoziţia genetică şi factorii de risc extern. Multe cancere penalizează un mod de viaţă – fumat, consum excesiv de alcool, sedentarism, obezitate, expunere la soare, tratament cu estrogen, dar nu toate persoanele expuse vor face neapărat cancer. Un factor important e vârsta – după 40 de ani, frecvenţa bolii creşte. La cancerul mamar, factori de risc sunt istoricul familal, absenţa unei naşteri sau naşterea târzie etc. Însă peste 50% dintre femeile care fac boala nu au fost expuse niciodată acestor riscuri şi atunci apare întrebarea „De ce eu?”. Deci, ştim că boala se poate instala oricum, ne rămâne depistarea precoce.
Cât de mult cântăresc factorii genetici?
Există familii cu un număr mai mare de cazuri – cancere familiale – la care s-a descoperit existenţa unei mutaţii genetice-BRCA-ce creşte de opt ori riscul de cancer la sân şi de patru ori pe cel ovarian. Aproximativ 15% dintre cancerele mamare apar la femei cu istoric familial de cancer mamar. Evidenţierea acestei mutaţii genetice este posibilă şi dacă ea se confirmă există metode de prevenţie medicală sau chirurgicală care scad foarte mult riscul de apariţie a cancerului mamar sau a celui ovarian.
Suntem fruntaşii Europei la incidenţă şi mortalitate din cauza cancerului de col. Avem un comportament sexual haotic?
Mortalitatea e mare pentru că femeile ajung în stadii avansate, însă m-am tot gândit de ce stăm prost şi la incidenţă. Se întâmplă ceva, au un mod de viaţă, un comportament deosebit? Nu neapărat. Atât timp cât consulturile periodice, testul Babeş-Papanicolau pot să depisteze leziuni precanceroase, înseamnă că nu prea merg la doctor. Nu e doar vina lor, ci şi a noastră şi a dumneavoastră.
Pubertatea precoce, cu care se confruntă mulţi copii, influenţează riscul de cancer?
Primul ciclu menstrual la o vârstă precoce sau menopauza tardivă – o activitate ovariană îndelungată- sunt factori de risc generali. Frecvenţa cancerului la sân e mai mare la 50-60 de ani, însă există şi cazuri la fete de 16-17 ani, cel mai probabil din cauze genetice. În acest caz, boala e mai greu de tratat.
Există şanse de vindecare completă?
Unul dintre factorii importanţi, alături de agresivitatea bolii şi calitatea tratamentului, în evoluţia cancerului, este momentul diagnosticului şi al începerii tratamentului.
Cum au evoluat tratamentele pentru cancer?
Am învăţat să diagnosticăm şi să tratăm leziuni ce nici nu se palpează, pe care le vedem doar în poze, la ecografii, mamografii. Încercăm să facem tratamente personalizate, întrucât cancerul înseamnă o multitudine de boli, cu evoluţii diferite. Sunt teste genetice ce estimează agresivitatea bolii şi spun astfel care pacienţi au nevoie de chimioterapie şi care nu. Din păcate, acestea sunt scumpe, sperăm să fie în curând acoperite de asigurări. De asemenea, facem operaţii oncoplastice, în care asociem principiile de chirurgie oncologică, care e radicală şi chiar mutilează, cu principiile de chirurgie plastică – care redă un aspect cât mai aproape de normal, de cele mai multe ori, într- o singură operaţie. Chirurgia oncologică are în vizor şi răspândirea limfatică şi, pentru a evita operaţiile radicale de extirpare totală a ganglionilor, de şase-şapte ani folosim tehnica ganglionului santinelă, primul care poate fi invadat. Îl găsim, îl extirpăm, iar dacă nu e invadat, ştim că nu este invazie nici în altă parte. Este o operaţie funcţională, cu rezultate estetice deosebite. Chirurgia oncologică a progresat. Conservăm organul bolnav când e posibil, facem reconstrucţie imediat după extirpare.
Sunt cazuri în care rudele îl roagă pe doctor să-i ascundă adevărul bol navului. Cât e de corect?
Cred că lucrurile trebuie spuse pacientului. Contează, desigur, şi cum sunt spuse, dar pacientul are dreptul să ştie adevărul despre situaţia în care se află. Cred, de asemenea, că e util şi ca rudele să ştie în ce stare se află pacientul, dacă el doreşte.
