Sari la conținut

De ce nu a plecat din România SAVANTUL Leon Dănăilă: ”Ţara care nu are medici suficienţi trebuie să-şi dubleze cimitirele“

Prof. dr. Leon Dănăilă

Vă întrebați cum de neurochirurgul, aşezat alături de Einstein printre cele 500 de genii ale secolului 21, nu a plecat din România, în condiţiile în care sistemul sanitar din alte ţări este mult superior celui românesc? Într-un interviu pentru Adevărul, întrebat despre salariul pe care îl are, Leon Dănăilă a răspuns: “Mie îmi pun pe card 2.500 de lei. Acestea sunt posibilităţile…”, salarii care au fost întodeauna la fel, încă de când era student la medicină: „Eu aveam 700 de lei pe lună, dădeam 500 lei la gazdă şi 200 mă costa masa. N-aveam.. mi se rupseseră ciorapii. Am scris acasă să-mi trimită nişte bani. Ai meu au rămas stupefiaţi :„Păi, cum? Tu ai ajuns medic şi ceri bani de la noi?”Asta era situaţia. Şi acum e la fel”, a declarat profesorul pentru gândul.ro, în cadrul unui interviu realizat în vara anului 2015.

Tot el a fost cel care a trecut de la operaţia cu “degetul”, la cea cu microscopul. Tumorile erau scoase cu degetul în România, mortalitatea fiind de peste 50%, în timp ce în Occident era de 5%. Probabil că Leon Dănăilă a crescut cu dorinţa de a ajuta românii. O dorinţă care s-a dovedit a fi mai puternică decât slăbiciunile din sistemul sanitar românesc şi mai puternică decât salariile mici, un sistem pe care nu l-ar fi putut schimba nici dacă ar fi devenit ministrul Sănătăţii. A refuzat această funcţie care i-a fost oferită în timpul perioadei comuniste.

“Am zis că dacă nu ai bani să îmbunătăţeşti sistemul sanitar degeaba mă duc eu acolo. Că te judecă toată lumea. Ministrul nu vine cu sacul cu bani. El depinde de bugetul care i se dă. Dacă aş fi acum tot n-aş avea posibilitate să fac ceva”, a declarat neurochirurgul.

Chiar el spune că şi-a ales cariera de medic “pentru a dărui cu generozitate şi dragoste şanse de viaţă tuturor oamenilor suferinzi. Profesia medicală are o dublă origine: cerească şi pământeană. Ţara care nu are medici suficienţi trebuie să-şi dubleze cimitirele“, spune academicianul la Adevărul.

Nu a fost niciodată tentat să plece în străinătate pentru că ştia care era situaţia. A fost plecat în toate ţările, de unde a învăţat tot ce a putut, dar s-a întors în România. N-a plecat poate pentru că experienţa i-a demonstrat că şi în alte ţări sunt medici buni şi medici proşti.

„Nu m-a tentat să plec că ştiam care e situaţia. Eu am fost în toate ţările, şi peste tot era la fel, îţi dădeau posturi proaste. Aveam şi eu tendinţă să ajung profesor, în Academie. Acolo în niciun caz nu puteai nici să visezi la aşa ceva. (…) Eu când am avut bursă în America mi-am dat seama cum e situaţia în străinătate. M-am întâlnit cu mulţi medici plecaţi ilegal, care mi-au zis că le-au dat posturile cele mai proaste- de radiologi, de ginecologi.Acolo participam la operaţie, era un profesor de la care am învăţat foarte mult. Într-o zi mi-a zis să nu intru în sala de operaţie. Dar eu m-am dus să văd ce se întâmplă. Când colo opera un medic căruia îi tremura mâna. De aia mi-a spus profesorul să nu intru în sala de operaţie. Dar medicul ăsta era de-al lor. Că dacă era din străinătate sau unul fugit din Est îl dădea afară imediat. M-a frapat acest fapt cât de apraxic era în actul operator. Aşa că medici proşti sunt în toată lumea, sunt şi la noi. Sunt şi medici foarte buni, sunt şi mediocri”, a povestit Leon Dănăilă.

E un lucru dovedit că în profesorul nu a pus preţ pe latura materială a lucrurilor. Ceea ce a contat a fost activitatea sa ştiinţifică, care este recunoscută fără dubiu ca un progres medical semnificativ la nivel mondial, iar cercetările pe care le-a realizat cu pasiune întreaga viaţă au o valoare naţională şi internaţională de excepţie.

“Drept să vă spun titlurile contează destul de mult, eu am pus preţ pe ele. Am făcut abstracţie de latura materială, ca drept dovadă eu nu sunt un om bogat, cred că sunt cel mai sărac medic din lume. Am scris pe uşă: toate consultaţiile se dau gratuit. Vin la mine cine vrei şi cine nu vrei”, a declarat acesta.

Acelaşi sfat îl dă şi medicilor aflaţi la început de drum, să plece în străinătate să vadă cum e acolo, dar să se întoarcă în ţară dacă vor să devină profesori.

Eu l-aş sfătui să meargă în străinătate şi să vadă cum e acolo şi să se întoarcă în ţară, dacă are tendinţă să devină profesor sau academician. Dar unii nu doresc, doresc să facă avere sau se bazează şi pe ceva operaţii plătite cu plicurile, şi ei sunt mulţumiţi„, a declarat savantul pentru Gândul.

Şi-a dovedit încă o dată modestia atunci când a vrut să îşi vândă apartamentul pentru a scoate o carte. Între timp cartea a apărut datorita directorului Editurii Medicale a Academiei care s-a oferit să o tipărească gratuit.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel