Sari la conținut

Ce poate un bolnav să facă pentru a gestiona durerea provocată de cancer

Cancer
Cancer

Conform Organizației Mondiale a Sănătății în fiecare an, aproape 6 milioane de noi pacienți sunt diagnosticați cu cancer, iar durerile reprezintă o problemă pentru 70-80% dintre aceștia. Zilnic, 3,5 milioane de oameni suferă din cauza durerilor provocate de cancer. Cu toate acestea, unii pacienți care suferă de această maladie sunt reticenți să vorbescă despre durere. Însă de fapt un bun control al simptomelor, inclusiv al durerii, îi ajută pe oameni să trăiască mai mult.

Bolnavii care suferă de cancer sunt retincenți să vorbească despre durere

Unii pacienți care suferă de cancer sunt îngrijorați cu privire la ceea ce ar putea crede doctorii despre ei și din acest motiv ezită să se plângă de durerile pe care le au, considerând că acestea sunt un aspect nelipsit al bolii căruia ei trebuie doar să îi facă față. Unii bolnavi nu vor să își „deranjeze” medicul cu această problemă, în timp ce alții se tem că durerea reprezintă în realitate un semn al faptului că boala lor se agravează. În ceea ce privește utilizarea analgezicelor, mulți pacienți fie sunt îngrijorați de efectele secundare pe care acestea le-ar putea avea, cum ar fi somnolența care le-ar afecta comunicarea cu familia și prietenii sau chiar comportamentul, fie se tem să nu fie percepuți ca dependenți.

„Oamenii sunt adesea îngrijorați de faptul că administrarea morfinei le-ar putea scurta durata de viață. Dar, testele au arătat că medicamentul necesar administrat în doza potrivită la momentul oportun, ameliorează durerea în proporție de 80 – 90%”, a declarat Prof. Ayşen Yücel medic specialist în algeziologie (disciplină medicală care se ocupă de studiul durerii și al posibilităților de prevenire și combatere a acesteia) la spitalul-fundație Centrul Medical Anadolu din Istanbul.

În România și în estul Europei, nivelul de utilizare a analgezicelor opioide este de cca 2 ori mai mic față de restul continentului. Potrivit specialistului în algeziologie, “nivelul de utilizare al medicamentelor extrase din opiu medicinal (între care si morfina) în Europa de Est, inclusiv în România, este mult mai mic față de țările cu o economie mai dezvoltată de pe același continent. Mai exact, cifrele arată că folosirea analgezicelor opioide în țările est-europene, inclusiv în România este de 4,8 mg/ cap de locuitor, în timp ce în restul Europei cifrele ating 11,3 mg/ cap de locuitor. Media globală este de 6,27 mg/ cap de locuitor“.

Reticența medicilor în a-i întreba pe pacienți despre durere pe care o resimt sau în a trata durerea   

Unii medici nu pun întrebări legate cu exactitate de durerea resimțită de pacient. Alți doctori nu cunosc suficiente informații referitoare la tratamentul adecvat pentru ameliorarea durerilor resimțite de pacienți, în timp ce alții ezită să prescrie medicamente contra durerilor deoarece iau în calcul posibilitatea unui abuz al acestor calmante. „Însă bolnavii care suferă de cancer ar trebui să fie întrebați întotdeauna dacă au dureri. În cazul în care durerea există, medicul trebuie să ia măsuri și să se ocupe de această problemă. Pacienții care aleg să vorbească despre suferința pe care o resimt, sunt singurul și totodată cel mai sigur indicator al durerii care există în prezent. Abordarea durerii este una subiectivă, fiind reprezentată exact de ceea ce spune un pacient că simte. Provocarea specialiștilor care evaluează durerea este să analizeze toți factorii relevanți, fără a se lăsa influențați în niciun fel de părerile personale, subiective „, explică prof. Ayşen Yücel. Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, între 50 și 80% dintre pacienții care suferă de cancer nu sunt primesc ajutorul necesar pentru a simți o ameliorare satisfăcătoare a durerii.

Idei preconcepute despre durere

Cea mai frecventă idee preconcepută referitoare la durerea cauzată de cancer, este ideea conform căreia morfina și alte analgezice puternice ar trebui să fie utilizate doar în ultimul stadiu al bolii. La aceasta se adaugă și opinia că morfina și alte analgezice opioide pot provoca cu ușurință reacții adverse letale și ar trebui să fie administrate doar în momentul în care pacientul dezvoltă dureri greu de tolerat. „Cu toate acestea, tratamentul pentru ameliorarea durerilor în cancer nu ar trebui să excludă terapia medicamentoasă (fără a exclude substanțele opioide și non-opioide), la care se adaugă metode non-invazive și invasive de tratare a durerii”, a afirmat specialistul în managementul durerii de la spitalul fundație Centrul Medical Anadolu.

Ce poate un bolnav să facă pentru a gestiona durerea provocată de cancer. Dieta și exercițiile fizice

Specialiștii de spitalul fundație Centrul Medical Anadolu îi încurajează pe bolnavii de cancer să nu ascundă faptul că au dureri și să vorbească întotdeauna despre suferința pe care o simt, deoarece durerea nu trebuie privită ca o normalitate în cancer. Ömer Çınar – Fizioterapeut la spitalul fundație Centrul Medical Anadolu le recomandă pacienților să „încerce diferite metode de relaxare pentru a reduce anxietatea și tensiunea musculară. Masajul, muzica, arta și meditația pot fi de mare ajutor.” Nu în ultimul rând, dieta este foarte importantă pentru bolnavii afectați de cancer, însă nu diferă subtanțial față de un regim alimentar echilibrat recomandat în cazul unei persoane sănătoase. „În funcție de reacțiile adverse provocate de tratamentul urmat, pacientul ar trebui să mențină un regim alimentar adecvat și echilibrat”, afirmă Abdullah Mollamemişoğlu, specialist în nutriție și dieta la spitalul fundație Centrul Medical Anadolu.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel