Sari la conținut

De ce ți se îngrașă părul? Nu e de vină șamponul

Persoanele cu părul gras ar trebui să fie atente și la regimul alimentar, nu numai la șamponul pe care îl folosesc pentru a da un aspect cât mai plăcut podoabei lor capilare, scrie vineri 7sur7.be.

„Felul în care arată părul și sănătatea lui sunt determinate, practic, de regimul alimentar”, afirmă Tierra Tubbs, un hair-stylist citat de portalul bustle.com, care publică un top 5 al alimentelor care pot face ca părul să devină gras.

O primă categorie este reprezentată de prăjeli. „Excesul de ulei din alimentele prăjite se inflitrează în corp, piele și la rădăcina firelor de păr. Acest proces stimulează producerea excesivă de sebum, iar părul devine mai gras”, spune Katsumi Kassai, alt coafor.

O a doua categorie este alcătuită din produsele lactate. Laptele integral, smântâna și untul intoduc în corp grăsimi, ceea ce generează exces de sebum, lucru de pe urma căruia pătimește tot părul.

În egală măsură, carnea grasă, care nu este bună pentru inimă, face rău și părului, afirmă Katsumi Kassai.

Și consumul de zahăr poate face părul mai gras întrucât are efect inflamator și afectează foliculii capilari. O ultimă categorie de alimente care îngrașă părul cuprinde pâinea, pastele făinoase și orezul, susține specialistul menționat.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel