Sari la conținut

Legătura dintre bolile gingiilor și cancerul de sân. Cum este posibil?

Femeile vârstnice care suferă de infecţii gingivale sunt expuse unui risc mai ridicat cu 14% de a se îmbolnăvi de cancer mamar în comparaţie cu celelalte femei, potrivit rezultatelor unui studiu realizat, recent, de un grup de cercetători americani, informează Reuters.

Specialiştii au arătat că riscul de apariţie a cancerului mamar este şi mai mare la femeile cu infecţii gingivale care obişnuiesc să fumeze sau au fumat în ultimii 20 de ani, deşi au subliniat că încă nu cunosc motivele legăturii dintre cele două boli.

„Explicaţia ar putea fi că aceste caracteristici sunt corelate cu altceva ce cauzează atât infecţiile gingivale, cât şi cancerul de sân”, a spus specialistul care a coordonat studiul, Jo Freudenheim, profesor de epidemiologie şi sănătatea mediului, la School of Public Health and Health Professions de la Universitatea din Buffalo, New York.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 73.000 de femei care au trecut de menopauză, care nu erau bolnave de cancer mamar. Aproximativ un sfert dintre ele au spus că au fost diagnosticate cu boala parodontală – inflamaţie cronică şi infecţie a gingiei.

După aproximativ şase ani de cercetare, 2.100 dintre femeile din eşantion au fost diagnosticate cu cancer mamar.

Însă, atunci când au luat în calcul mai mulţi factori care ar putea duce la creşterea riscului de apariţie a cancerului, precum vârsta, greutatea, exerciţiul fizic, consumul de alcool şi fumatul, cercetătorii
au stabilit că riscul scade de la 14 la 11 procente.

Totodată, după ce au grupat femeile din eşantion după obiceiul de a fuma, cercetătorii au descoperit că 23% dintre nefumătoare aveau infecţii gingivale, în comparaţie cu 34% dintre fostele fumătoare şi 47% dintre fumătoare.

Potrivit acestei analize, nefumătoarele cu infecţii gingivale prezentau un risc cu 6% mai ridicat de a se îmbolnăvi de cancer la sân, în comparaţie cu femeile cu gingii sănătoase. Acelaşi procent a fost stabilit de specialişti şi pentru femeile care au renunţat la fumat în urmă cu peste 20 de ani.

Pe de altă parte, pentru femeile care au renunţat la fumat de mai puţin timp, riscul este cu 36% mai crescut, iar pentru fumătoare, cu 32%.

Boala parodontală ar putea indica faptul că există o infecţie generală în organism, iar inflamarea este asociată cu mai multe tipuri de cancer, atac cerebral şi boli de inimă, ceea ce ar putea însemna că inflamaţiile cronice reprezintă cauza, potrivit profesorului Freudenheim.

„Fumatul este foarte strâns legat de inflamaţiile gingivale, şi mai puţin legat de cancerul la sân. Este prea devreme să spunem că tratarea şi prevenirea infecţiilor gingivale scad riscul de apariţie a cancerului mamar. Însă, dacă rezultatele acestui studiu vor determina oamenii să aibă grijă de dinţii lor, atunci nu poate fi un lucru rău”, a precizat cercetătoarea americană.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel