În limonadă, peste peşte şi în general aproape în orice combinaţie culinară lămâia este foarte bună. Puţini ştiu însă că lămâia oferă şi alte avantaje.
După cum notează Huffington Post, un coş de gunoi poate să prinda imediat un miros neplăcut. Câteva felii de lămâie însă vor schimba complet mirosul. Trebuie lăsate însă câteva înăuntru, iar apoi totul trebuie spălat cu apă fierbinte.
De asemenea, pentru a schimba mirosul dintr-un cuptor cu microunde, tot ce trebuie să faceţi este să umpeţi un castron mic cu apă, să adăugaţi câteva felii de lămâi şi să…le daţi drumul la cuptor pentru 45 de secunde.
În plus, pentru cei care au pisici: dacă doriţi ca felina dumneavoastră să evite anumite zone, cum ar fi masa de la bucătărie, tot ceea ce trebuie să faceţi este să folosiţi o soluţie de apă cu lămâie pentru a curăţa zona respectivă. Specialiştii spun că pisicile şi lămâile nu prea se împacă!