Sari la conținut

Sursă naturală importantă de vitamine și minerale. Aceste fructe de sezon țin la distanță cancerul, diabetul și Alzheimerul

Sucul de prune este bogat în fier

Prunele sunt printre cele mai importante surse naturale de vitamine și de minerale, ele ajutând organismul în tratarea diverselor afecțiuni și în prevenirea unor boli grave.

Prunele sunt o sursă importantă de vitamina C, fiecare fruct conținând 7% din aportul recomandat zilnic unei persoane. Vitamina C este un antioxidant care apără celulele de o posibilă degradare. Mecanismul prin care prunele combat anemia și previn reapariția acesteia nu este legat de conținutul ridicat de fier al acestor fructe, ci de acțiunea vitaminei C, care intervine în absorbția fierului la nivelul organelor digestive, jucând astfel un rol indirect în prevenirea și tratarea anemiei feriprive.

Prunele sunt o importantă sursă și de vitamina A, vitamina K, potasiu, magneziu, fosfor, seleniu, zinc și fibre, potrivitwww.natureword.com. Prin conținutul de vitamina A, sunt recunoscute pentru faptul că susțin refacerea și creșterea oaselor. Prunele sunt bogate în potasiu, un mineral ce ține sub control tensiunea arterială și reduce riscul accidentelor vasculare cerebrale. Vitamina K din prune contribuie la funcția de coagulare a sângelui. Unele studii de specialitate au descoperit că aportul suplimentar de vitamina K reduce riscul de apariție a bolii Alzheimer.

Prunele conțin triptofan, un aminoacid esențial, pe care corpul nostru îl transformă în serotonină. Triptofanul joacă, de asemenea, un rol important în sinteza proteinelor.

Studiile de laborator asupra prunelor au demonstrat că acestea au o acțiune antitumorală intensă, fiind printre cele mai bune fructe recomandate în prevenirea cancerului. Se pare că aceasta se datorează conținutului ridicat de acid malic din prune și conținutului foarte scăzut de acid citric.

Atât pruna proaspătă cât și cea uscată conțin doi nutrienți unici, denumiți neoclorogenic și acid clorogenic, care au calități antioxidante puternice, ei distrugând radicalii liberi care atacă celulele umane. De asemenea, fenolii, alți compuși benefici din prune, protejează stratul natural de grăsimi care compun neuronii creierului uman. Bogate în complexul de vitamine B, prunele au proprietăți de protecție cerebrală și de stimulare a memoriei. Flavonoidele din prune au rol de protecție împotriva tulburărilor cognitive legate de înaintarea în vârstă, prevenind boli precum Parkinson sau Alzheimer, potrivit www.nutrition-and-you.com.

Prunele sunt sărace în calorii, ceea ce înseamnă că sunt benefice în dieta persoanelor ce doresc să țină cure sănătoase de slăbire. Consumul de prune are un efect garantat.

Prunele sunt foarte sărace în grăsimi și nu conțin grăsimi saturate, care ar putea mări riscul atacului de cord, prin creșterea colesterolului. Persoanele ce doresc să se mențină cât mai tinere și mai sănătoase trebuie să știe că prunele previn ateroscleroza.

Aceste fructe sunt surse bogate de betacaroten și vitamina E, două vitamine importante în menținerea sănătății ochilor. Coaja prunelor conține unul dintre cei mai puternici antioxidanți din natură, și anume resveratrolul, substanță ce contribuie și la culoarea mov a fructelor și care se găsește și în strugurii negri, în afine, în fructele de pădure.

Prunele au mari proprietăți energizante, în special datorită conținutului natural de zaharuri. În plus, ele alungă oboseala sau senzația de stres, fiind și un aliat de încredere al majorității funcțiilor intestinale, potrivit www.csid.ro.

Consumul de prune ajută în prevenirea și tratarea constipației, o porție de prune la 2-3 zile, de preferabil după-amiaza, fiind recomandată grație conținutului crescut de celuloză și mucilagiu, care au acțiune benefică asupra intestinului, stimulând tranzitul și conferind astfel un efect laxativ.

Diabetul se caracterizează prin tulburări ale metabolismului glucozei și prin variațiile acesteia în sânge. Deși au un conținut moderat de glucide, prunele proaspete prezintă proprietăți de reglare a glicemiei și previn apariția diabetului prin stimularea metabolismului glucid. Aceste fructe reprezintă una dintre cele mai importante surse naturale de prevenție a diabetului.

Trebuie să avem în vedere faptul că prunele uscate nu sunt recomandate persoanelor care suferă deja de diabet zaharat, pentru că au o concentrație ridicată de glucide. De asemenea, consumul de prune este contraindicat în boala diareică acută sau cronică și în caz de suferințe renale, cum sunt pietrele la rinichi.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel