De cele mai multe ori copiii sunt prinși la mijloc, în cazul unui divorț. Micuții sunt foarte afectați de despărțirea părinților. De ce se rupe căsnicia, aflăm de la specialiști în terapia de cuplu.
Ana Maria Nițu
Divorțul reprezintă un eveniment tragic în viața oricărui cuplu, iar implicațiile sale psihologice sunt diverse. Am vorbit cu Otilia Mantelers și Gaspar Gyorgy, doi terapeuți de cuplu despre divorț și infidelitate. Cei doi au fost de acord să explice pentru Doctorul Zilei, ce înseamnă acest eveniment pentru o relație și care sunt implicațiile lui atunci când există copii la mijloc.
“Divorțul reprezintă rezultatul final al mai multor ani de nefericire și dificultăți de conectare emoțională între cei doi adulți. Principalii factori care pot duce la o ruptură relațională sunt numeroși, însă cei mai toxici sunt critica, disprețul, intrarea în defensivă și blocajele în comunicare” spun experții.
Studiile arată că acești factori duc în 90% dintre cazuri la divorț
Critica diferă de plângerile obișnuite care apar în orice relație. Atunci când criticăm, de fapt, blamăm partenerul, în timp ce plângerea se referă doar la un comportament specific. “Deseori critica este mascată prin replici de genul: “Ce naiba este cu tine?”; “Ești defect/defectă”. “ explică terapueții.
Disprețul implică o serie de comportamente verbale și nonverbale( ex : ochii dați peste cap) , prin care ne abuzăm psihologic și emoțional partenerul.Din categoria disprețului fac parte și cinismul, sarcasmul sau etichetările “nebuna” , “dependenta”, “măgarul”.
“Indiferent de forma sa de manifestare disprețul acționează precum o otravă asupra relației deoarece partenerul rănit primește mesajul că este dezgustător. Este aproape imposibil să rezolvi o problemă maritală atunci când ești dezgustat față de persoana de lângă tine, iar aceste comportamente predispun la și mai mult conflict și nu duc la reconciliere.”
Specialiștii ne lămuresc ce înseamnă intrarea în defensivă : “Cele mai nocive comportamente defensive pentru viața în doi sunt: negarea responsabilității (“nu-i vina mea”); găsirea/verbalizarea de scuze; dezacordurile bazate pe citirea gândurilor; plângerile nesfârșite; văietările; da, dar-urile; repetițiile; limbajul non-verbal defensiv. “
În ultimă instanță există blocajele în comunicare, prin care unii dintre parteneri se exclud din conversație după care urmează o tăcere de piatră. “85% dintre cei care folosesc acest tip de comportament defensiv sunt bărbații. În cuplurile în care acest comportament defensiv este obișnuit, eșecul relațional este aproape mereu predictibil. ” adaugă ei.
Să treci peste divorț este ușor?
Nu există perioadă de tranziție ușoară după divorț. Acest eveniment necesită ca membrii familiei să jelească multe pierderi, unele evidente, altele mai puțin, să îngroape vise, așteptări, speranțe, iar speciliștii, ne spun că un divorț necesită o perioadă de timp de aproximativ 2-3 ani pentru vindecare.
“Este un semn de vindecare psihologică dacă membrii familiei își permit să-și jelească pierderea și dacă aceștia au curajul să plângă deschis și să fie vulnerabili – aceste comportamente îi pot ajuta să se desprindă de trecut și să îmbrățișeze viitorul atunci când suferința a luat sfârșit.”
Otilia și Gaspar ne povestesc și câteva experiențe pe care le-au observat în timpul ședințelor de terapie. “În calitate de terapeut de familie și cuplu, este un semn de îngrijorare pentru mine atunci când un client vine la terapie în timpul divoțului sau imediat după și pretinde că se simte foarte bine – deoarece aceasta este o formă de negare a durerii care blochează adevărata vindecare. Noi considerăm că este foarte important ca toți cei implicați în divorț sau separare să-și trăiască și să-și verbalizeze suferința și să fie cât mai răbdători cu sine pe parcursul acestui proces. A vă agăța de noi iubiri sau a vă implica prea mult în muncă sau alte activități pentru a alunga “demonii” durerii nu face altceva decât ca acești să revină și să bântuie relațiile viitoare.”
Pentru a traversa mai ușor perioada divorțului, experții recomandă aceste 3 sarcini psihologice majore : “Pe scurt membrii familiei au de împlinit trei sarcini psihologice majire: resemnarea (am făcut tot ce era omenește posibil) să-și dezvolte noi relații sociale (acest lucru poate implicare relauarea unor relații mai apropiate cu membrii familiei de origine sau dezvoltarea unor noi relații de prietenie prin implicarea în noi activități) și redefinirea rolurilor parentale (una dintre cele mai mari temeri ale copiilor fiind aceea de a nu-și prierde părinții, iar aici adulții au de învățat să fie părinți, chiar dacă nu mai sunt iubiți).”
Infidelitatea : motiv de divorț?
Infidelitatea poate fi considerată de către unul dintre parteneri picătura care a umplut paharul și poate duce la divorț. Însă, pentru unele cupluri este un semnal de alarmă că ceva nu merge bine în relație (frustrări emoționale, sexuale, nevoi nesatisfăcute de comunicare sau atenție) și atunci, acest eveniment duce la o reevaluare a situației, unde partenerii pot fi mai apropiați ca oricând. “Adesea iertarea poate duce la divorț, în orice caz după o infidelitate descoperită partenerii au de ales între: a merge mai departe într-o variant sănătoasă (a analiza factorii care au favorizat infidelitate, a vindeca durerea cauzată și a face schimbări reale), a merge mai departe și a nu schimba nimic (lăsând timpul să rezolve problemele); a se despărți într-o manieră sănătoasă (colaborare și comunicare) sau a se despărți cu arme de luptă (a lupta unul împotriva celuilalt).”
Ce se întâmplă cu copii
În cazul în care există copii, divorțul este un proces tragic și pentru ei, însă părinții trebuie să își dea seama că dacă mariajul lor s-a terminat, funcția de părinte este pe viață și că trebuie să ajungă la un acord de coparentalitate. “Coparentalitatea poate duce iar la două situații: colaborare sau un război rece. În mod cert adulții vindecați emoțional vor înțelege plus valoarea pe care o aduce fiecare părinte în viața copilului și vor accepta să colaboreze de dragul acestuia, în timp ce părinții mânați de resentimente, ură și suferință vor transforma, mai mult sau mai puțin conștient, coparentalitatea într-o luptă aprigă în care adesea uită de nevoile și interesele copilului. Noi milităm pentru accesul copilului la ambii părinți atâta timp cât aceștia nu periclitează în vreun fel sau altul siguranța fizică și emoțională a copilului. Nu recomandăm coparentalitatea atunci când unul dintre părinți suferă de o tulburare psihică gravă, este agresiv sau are probleme cu consumul de alcool, droguri sau alte substanțe. “ expică specialiștii.