Un medicament capabil să stopeze maladia Alzheimer, Solanezumab, ar putea fi prezentat în această săptămână cu speranța că va putea să încetinească sau chiar să oprească boala dacă este administrat pacienților suficient de devreme, informează dailymail.co.uk.
Anunțul, așteptat să aibă loc miercuri la o importantă conferință din SUA, ar putea fi un moment de reper în tratamentul bolii care afectează, de exemplu, numai în Marea Britanie 800.000 de persoane cifră care este de așteptat să se dubleze într-o generație, odată cu îmbătrânirea populației.
Medicamentele existente astăzi pe piață se adresează pur și simplu simptomelor. Eșecul lor în a aborda cauzele care stau la baza maladiei duce la uzură rapidă, iar boala ia curând un curs devastator.
În schimb, noul medicament Solanezumab abordează beta-amiloidele, acele proteine toxice care blochează creierul în boala Alzheimer, distrugând legăturile vitale între celule.
Medicamentul este produs de gigantul farmaceutic american Eli Lilly, iar oamenii de știință au declarat recent la o conferință că efectele medicamentului s-au dovedit a fi în concordanță cu un „tratament care schimbă patologia care stă la baza bolii Alzheimer”.
Eric Karran, de la organizația de caritate „Alzheimer Research UK”, a declarat că tratamentele actuale ajută numai în ceea ce privește simptomele permițând celulelor nervoase să comunice între ele mai eficient, dar nu opresc agravarea bolii de bază. „În cele din urmă, efectul … dispare, prejudicierea creierului copleșind beneficiul modest oferit de medicamente”, a mai spus Karran.
Speranțele în legătură cu noul medicament Solanezumab fuseseră spulberate în urmă cu trei ani când un studiu la scară largă arăta că acesta este ineficient. Cu toate acestea, analiza ulterioară a sugerat că există beneficii dacă medicamentul este luat într-un stadiu incipient al bolii, mai scrie dailymail.co.uk.