Sari la conținut

Când va apărea pe piață vaccinul contra diabetului de tip 1

vaccin

Mari speranțe pentru pacienții care suferă de diabet zaharat de tip 1 sunt oferite de intrarea în faza a II-a a studiului clinic a unui vaccin a cărui eficiență a fost testată pe șoareci cu acceptul US Food and Drug Administration, informează dailytimesgazette.com.

Diabetul zaharat este o boală cunoscută ca fiind provocată de nivelurile de glucoză din sânge, dar această anomalie nu este atât de simplă cum ar putea părea. Medici au clasificat trei tipuri ale acestei boli în funcție de cauzele care o produc. Diabetul de tip 1 numit diabet juvenil, deoarece se instalează de obicei la o vârstă mai tânără, în care pancreasul secretă insulină puțină sau deloc, nepermițând zahărului să intre în celule, glucoza fiind depozitată în principal în fluxul sanguin. Diabetul de tip 2 este cel indus de stilul de viață și este cauzat de obezitate sau bătrânețe. Mai există un diabet gestațional care constă în creșterea nivelului de zahăr din sânge din cauza sarcinii.

Dintre cele trei tipuri, cercetătorii și-au concentrat eforturile spre diabetul de tip 1 pentru că acesta poate fi cel mai puțin prevenit, fiind o boală autoimună. Pe măsură ce studiile au avansat, oamenii de știință au întrevăzut probabilitatea ca vaccinul vechi de un secol folosit în prevenirea tuberculozei să fie eficient și în prevenirea diabetului de tip 1, scrie dailytimesgazette.com.

Acest vaccin este numit ‘Bacillus Calmette-Guerin’ (BCG). Ca urmare a acestei noi descoperiri, US Food and Drug Administration și-a dat acordul pentru un studiu care urmează să se desfășoare pe 150 de adulți cu cazuri severe de diabet de tip 1.

Dr. Denise Faustman de la Laboratorul de Imunologie al Massachusetts General Hospital, care conduce această cercetare, a anunțat că în viitor studiul va fi extins la un grup mai mare de pacienți pentru a obține rezultate mai precise.

Studiul va dura aproximativ 5 ani, iar oamenii de știință vor examina în continuare capacitatea medicamentelor de a face reversibil diabetul zaharat de tip 1.

Chiar dacă unii specialiști au fost sceptici cu privire la capacitatea medicamentelor de a vindeca pe cei care au deja diabet zaharat de tip 1, acest studiu îi va ajuta cu siguranță pe toți cei care au riscul de a dobândi această boală, scrie dailytimesgazette.com.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel