Specialiştii americani în ştiinţe neuronale au descoperit o legătură directă între creier şi sistemul imunitar, necunoscută până la acest studiu, care ar putea fi utilizată cu succes în tratarea unor maladii grave, precum Alzheimer, scleroză în plăci şi autism, informează huffingtonpost.com.
Descoperirea a reprezentat o mare surpriză pentru profesorul Kevin Lee, directorul departamentului de ştiinţe neuronale de la Universitatea Virginia din Statele Unite.
„Atunci când colegii mi-au arătat prima dată rezultatele preliminare, am spus o singură propoziţie «Vor trebui să modifice manualele de anatomie»„, a declarat profesorul american, într-o conferinţă de presă organizată în această săptămână.
Coordonatorul studiului, Jonathan Kipnis, profesor la Centrul de Imunologie Cerebrală de la Universitatea Virginia, este de aceeaşi părere.
„Atunci când am descoperit capilare limfatice în creier, am fost extrem de surprinşi, pentru că, potrivit manualelor de anatomie, aceste vase nu ar trebui să existe acolo”, a declarat profesorul american.
Studiile precedente au afirmat în mod constant faptul că nu există o legătură directă între creier şi sistemul limfatic, însă noua cercetare ştiinţifică, publicată în revista Nature, a alcătuit un model computerizat al sistemului limfatic din organismul uman care include şi creierul.
Deşi nu face parte din sistemul imunitar, acest sistem de capilare transportă limfa, un lichid incolor bogat în celule albe, care contribuie la eliminarea toxinelor din corp. Sistemul limfatic este conectat cu toate celelalte sisteme din organism, iar cercetătorii credeau că el se opreşte la baza craniului.
Oamenii de ştiinţă au remarcat însă ceva neobişnuit atunci când analizau la microscop pelicule pe care erau expuse membrane extrase din creierele unor şoareci. Ei au descoperit astfel o serie de vase limfatice, care nu au mai fost niciodată observate anterior, aflate mai sus de baza craniului.
Profesorul Jonathan Kipnis spune că aceste vase nu au fost observate în trecut deoarece sunt „bine ascunse” în spatele unui vas de sânge major, într-o regiune cerebrală dificil de analizat de oamenii de ştiinţă.
Deşi observarea lor a fost realizată pe şoareci, cercetătorii americani consideră că aceste structuri anatomice există şi la oameni.
Savanţii din Statele Unite sunt de părere că descoperirea lor ar putea fi utilizată în viitor în tratarea unor afecţiuni neuronale grave, precum maladia Alzheimer, scleroza în plăci şi autism.